Aproape o sută de mii de persoane au luat parte, luni, la Bruxelles, la festivităţile organizate pentru cea de-a zecea aniversare de la încoronarea lui Albert al II-lea, devansată cu câteva zile pentru a coincide cu ziua naţională a Belgiei, transmite AFP. Familia regală şi membrii guvernului au asistat, luni după-amiază, la tradiţionala paradă militară din faţa Palatului regal de la Bruxelles. Jucătoarea de tenis Justine Henin-Hardenne, câştigătoare la Roland-Garros şi numărul trei în clasamentul mondial, a participat la eveniment şi a efectuat primul său zbor la bordul unui Alpha Jet al armatei. Invitată şi ea, Kim Clijsters, numărul doi în clasamentul mondial, nu a putut participa la festrivităţi. Luni dimineaţă, regele Albert al II-lea şi regina Paola au asistat la un Te Deum în catedrala Saints-Michel-et-Gudule din Bruxelles, în prezenţa reginei Fabiola, văduva regelui Baudouin, fratele mai mare al actualului rege. Albert i-a succedat fratelui său la tron în 1993. Cei trei copii ai cuplului regal au participat la ceremonii similare în diferite regiuni ale ţării. Prinţul Philippe, care va moşteni tronul, s-a aflat la Namur, în Valonia, fără Mathilde, soţia sa, care aşteaptă un copil în septembrie. Prinţul Laurent s-a aflat la Eupen, în apropierea frontierei germane, împreună cu soţia sa, Claire, iar prinţesa Astrid a fost la Bruges, Flandra, cu soţul său, Lorenz. Ziua s-a încheiat cu un concert în faţa Palatului de Justiţie de la Bruxelles şi focuri de artificii.