O hologramă a regretatei cântăreţe americane Whitney Houston va "pleca într-un turneu" în Statele Unite ale Americii, anul viitor, la patru ani de la decesul acesteia, evenimentul realizat de Hologram USA primind acordul familiei artistei.
Magazin
Curiozităţi ştiinţifice - Tutunul ar putea vindeca cancerul
Un ingredient cheie folosit în chimioterapie, care se găseşte în mod natural într-o plantă ce creşte în Himalaya, poate fi obţinut cu ajutorul tutunului, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Standford din California, SUA.
- 13 Septembrie 2015
- Citeste
SUA. Ceremonii comemorative 9/11 - 14 ani de la atacurile teroriste
Statele Unite au marcat, ieri, 14 ani de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 printr-o serie de ceremonii, inclusiv o comemorare la un memorial deschis joi în Pennsylvania pe locul unde s-a prăbuşit unul dintre cele patru avioane deturnate, relatează DPA online.
- 11 Septembrie 2015
- Citeste
Înălţimea vârfului a scăzut cu peste un metru în ultimii doi ani - Mont Blanc a intrat la apă
Înălţimea vârfului Mont Blanc, cel mai înalt din Europa occidentală, a fost măsurată miercuri, rezultatul fiind 4.808,73 metri, cu 1,3 metri mai puţin decât acum doi ani, a declarat joi AFP un membru al expediţiei de experţi care a făcut măsurătorile.
- 11 Septembrie 2015
- Citeste
Anunţ îngrijorător al oamenilor de ştiinţă - Boala Alzheimer ar putea fi transmisibilă
Maladia Alzheimer ar putea fi transmisă, în anumite cazuri excepţionale, prin intermediul sângelui, la fel ca boala Creutzfeldt-Jacob, au anunţat oamenii de ştiinţă din Marea Britanie.
- 11 Septembrie 2015
- Citeste
Omagiu pentru Ingrid Bergman
Actriţa suedeză Ingrid Bergman, o legendă a cinematografiei mondiale, a fost omagiată printr-o serie comemorativă de timbre, lansată miercuri la Washington.
- 11 Septembrie 2015
- Citeste
Elon Musk propune lansarea de bombe nucleare - Cum poate deveni Marte locuibilă
Miliardarul american Elon Musk, creatorul PayPal, SpaceX şi Tesla Motors, a declarat într-o emisiune de televiziune că lansarea de bombe nucleare pe planeta Marte reprezintă o soluţie simplă, netă şi eficientă pentru a o face să devină locuibilă.
- 11 Septembrie 2015
- Citeste
Antonio Banderas va lansa o linie vestimentară - Inspirat de pelerina lui Zorro
Actorul spaniol Antonio Banderas intenţionează să se folosească de noile sale cunoştinţe de design vestimentar, pe care le-a acumulat de curând, pentru a lansa o linie vestimentară inspirată de pelerina personajului Zorro.
- 11 Septembrie 2015
- Citeste
Topul celor mai bine plătite actriţe de televiziune - Sofia Vergara, pe primul loc
Sofia Vergara şi Kaley Cuoco-Sweeting ocupă, la egalitate, primul loc în topul celor mai bine plătite actriţe de televiziune, potrivit unui clasament anual întocmit de jurnaliştii revistei Forbes.
- 10 Septembrie 2015
- Citeste
Mădălina Ghenea, alături de Cristiano Ronaldo - În reclama pentru parfumul jucătorului
Actriţa şi modelul Mădălina Ghenea apare alături de fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo în reclama pentru "Legacy", primul parfum al jucătorului de la Real Madrid, conform unui videoclip postat de acesta pe site-urile de socializare.
- 10 Septembrie 2015
- Citeste