Ultima expoziţie temporară a sezonului la Art Safari, "Aurul de la Brukenthal", va fi prezentată, la Bucureşti, în perioada 27 iunie - 28 iulie.

 

Potrivit unui comunicat al Art Safari, expoziţia, curatoriată de Alexandru Constantin Chituţă, managerul Muzeului Naţional Brukenthal, aduce în premieră la Bucureşti lucrări din tezaurul Muzeului de Istorie Casa Altemberger.

Tezaurul Muzeului Naţional Brukenthal, cu peste 2.000 de piese, reprezintă o comoară inestimabilă a istoriei prelucrării metalelor preţioase în Transilvania, după cum afirmă Alexandru Constantin Chituţă.

„Colaboarea cu Art Safari continuă, iar anul acesta vom aduce în premieră la Bucureşti piese din tezaurul istoric, unic şi extrem de valoros al Muzeului de Istorie Casa Altemberger din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal. Sunt piese spectaculoase realizate printr-o complexitate de tehnici şi motive decorative decorate cu pietre preţioase: diamante, perle naturale, rubine etc", a afirmat Chituţă, citat în comunicat.

Vor fi expuse piese preistorice din aur, piese romane (bijuterii şi monede), piese medievale timpurii (sec. VI-VII), monede de aur bătute la Sibiu, inele cu gemă, podoabe săseşti şi obiecte de cult realizate de breasla aurarilor din Sibiu, una dintre cele mai celebre din Europa.

Printre piesele de excepţie expuse se numără „Crucea relicvar de la Cisnădie" din jurul anului 1440 (cea mai spectaculoasă piesă de argintărie de cult transilvăneană realizată la comanda Bisericii romano-catolice din Cisnădie), „Potirul din nucă de cocos" din 1650, „Cupa din corn de rinocer" din 1694, „Paharul de fecioară" din sec. XVII, „Cana cu capac" realizată de marele meşterul Sebastian Hann în 1682.

Sunt prezentate „Paftaua de tip Marienheftel cu Fecioara Maria", din sec. XVI, moneda Sponsianus (o monedă rară cercetată de University College London, care provine dintr-un tezaur descoperit în Transvilania în 1713.) şi alte numeroase piese.

Expoziţia „urul de la Brukenthal" de la Art Safari este realizată în colaborare cu Muzeul Naţional Brukenthal şi Parohia Evanghelică de Confesiune Augustană din Sibiu, precum şi cu sprijinul Ministerului Culturii.

Muzeul Naţional Brukenthal şi-a format, de-a lungul vremii, un adevărat tezaur din aur şi metale preţioase, de autor şi pentru criterii ce ţin de raritate şi estetism - argintărie liturgică şi uzuală, obiecte de podoabă şi bijuterii. Nucleul acestei colecţii l-a constituit cabinetul de numismatică al Baronului Samuel von Brukenthal, amenajat în palatul său din Piaţa Mare, căruia i se făcea reclamă într-un ghid al Sibiului din anul 1790.

În prezent, ca reper de dimensiuni, doar colecţia sa de numismatică, între care multe piese din metal preţios, a ajuns la formidabilul număr de peste 67.000 piese.

În paralel, colecţia de orfevrărie („Tezaur") s-a format şi îmbogăţit, prin donaţii sau achiziţii de la bisericile evanghelice, bresle, bijutieri-colecţionari, proprietari privaţi sau descoperiri arheologice.

Cea mai importantă parte a Tezaurului este colecţia de argintărie liturgică - una dintre cele mai bogate şi valoroase din Europa Centrală şi de Est, majoritatea pieselor fiind opere ale meşterilor argintari sibieni, considerate capodopere ale artei prelucrării metalelor preţioase în Transilvania şi, totodată, ca valoare de piaţă, printre cele mai valoroase din întreaga Europa.