Mai multe persoane au făcut sărituri de pe cel mai înalt pod din lume, așa cum a fost descris cel situat la 625 de metri deasupra unui defileu din provincia muntoasă Guizhou, China. Aventurierii au sărit în gol folosind benzi de elastic.

Autoritățile chineze au inaugurat la sfârșitul lunii septembrie ceea ce ele numesc cel mai înalt pod din lume, situat la 625 de metri deasupra unui defileu.

La o săptămână de la inaugurare, chinezi au fost văzuți făcând sărituri cu elastic de pe pod, potrivit Le Figaro Imaginile distribuite pe rețelele de socializare arată mai multe persoane sărind în gol de la peste 625 de metri deasupra defileului amețitor din sudul Chinei. Se pare că pentru o săritură în gol se percepe o taxă de circa 500 de dolari americani.

Deschiderea Podului Marele Canion Huajiang reduce timpul de călătorie între cele două părți ale defileului de la două ore la două minute, au transmis oficialii chinezi la inaugurarea din septembrie. Totuși, declararea drept cel mai înalt pod din lume a stârnit controverse. Unii experții spun că deși construcția este aproape de două ori mai mare decât Turnul Eiffel, cel mai înalt pod din lume ca înălțime structurală totală rămâne Viaductul Millau.