Personaje din afara timpului și spațiului nostru; sunete și imagini pe care nu le vedem în fiecare zi; și un spectacol care sfidează orice descriere. Acesta este koodiyattam (uneori scris kutiyattam), o formă sanscrită veche a teatrului din Kerala, care a fost inclusă de UNESCO pe lista capodoperelor Patrimoniului Oral și Imaterial al Umanității. Cuvântul koodiyattam se traduce literal prin „a acționa împreună”, însă numele simplu al acestei arte scenice ascunde straturile sale complexe. Cu un machiaj dramatic, podoabe și costume extraordinare și acompaniamente de percuție unice, fiecare interpret este un mesager care spune povești dintr-un timp în care oamenii, zeii și demonii se întâlneau și interacționau.

Koodiyattam se distinge prin abhinaya, sau tehnica de actorie stilizată, care utilizează un lexicon larg de gesturi ale mâinilor, o serie de posturi și mișcări, expresii faciale și oculare și practici de respirație. Toboșarii, deși plasați în spatele actorilor, sunt capabili să anticipeze fiecare mișcare a degetelor și fiecare clipire a ochilor acestora și să creeze un peisaj sonor dramatic. Descrierile elaborate ale naturii, împreună cu delimitarea personajelor, care sugerează un studiu psihologic atent, fac dintr-un spectacol de koodiyattam o experiență intensă atât pentru public, cât și pentru artiști.

Interpreta de koodiyattam Kapila Venu pe scenă

Un artist koodiyattam machiindu-se înainte de un spectacol

Temele pieselor unor dramaturgi sanscriți celebri sunt în mare parte inspirate din epopeile indiene antice. Întâmplător, această formă de dans viu a fost, de asemenea, responsabilă pentru un eveniment încântător în istoria literară – la începutul anilor 1900, 13 piese atribuite lui Bhasa, considerat unul dintre primii dramaturgi sanscriți, au fost descoperite în tradiția koodiyattam. Până atunci, operele acestui dramaturg fuseseră considerate pierdute. Deși aceste piese rămân în repertoriul koodiyattam, ele sunt acum produse și de trupe de teatru contemporane.

Prezentat inițial doar în koothambalams (săli de dans în templele din Kerala), un spectacol de koodiyattam este împletit cu devotament. O lampă cu ulei în fața scenei este esențială. Ritualurile de deschidere includ aprinderea lămpii, purificarea scenei prin stropire cu apă și introducerea vorbită și cântată a piesei, precum și a personajului principal. Unele mișcări sunt executate de un actor în spatele unei cortine ținute de mână. Faptul că unele ritualuri sunt astfel ascunse publicului scoate în evidență conotațiile sacre ale artei.

O caracteristică unică a spectacolului este nirvahana, secțiunea introductivă care precede piesa. Interpretul își amintește, ca într-un flashback, acțiunile și circumstanțele trecute din viața personajului care conduc până la momentul în care începe piesa. Actorul este liber să improvizeze în cadrul tehnicii, împrumutând din alte texte pentru a îmbogăți reprezentația.

Principalul instrument care acompaniază koodiyattam este mizhavu, o tobă de cupru în formă de vas sferic. Doi jucători de mizhavu lovesc tobele cu ambele mâini pentru a produce o gamă de silabe, niveluri de volum și modele. Alte instrumente de acompaniament includ edakka, o tobă în formă de clepsidră la care se cântă cu un băț mic, și mici țambale metalice. Tehnica vocală a koodiyattam presupune o recitare ritmică foarte stilizată a versurilor, cu silabe lungi.

Deși se crede că tradiția koodiyattam datează de acum aproape 2.000 de ani, sursele și literatura disponibilă oferă dovezi concrete pentru ultimii 1.000 de ani. Kulasekhara Varman, un rege al dinastiei Chera, despre care se crede că a domnit în secolul al IX-lea, este considerat cel care a dat o nouă viață teatrului koodiyattam, introducând elemente precum vidushaka sau bufonul, care vorbea în malayalam, își bătea joc de patronii puternici și semnala defectele societății. Introducerea satirei, a comentariilor sociale și a limbii locale a adăugat noi straturi formei de artă.

Un artist koodiyattam interpretează rolul lui Ravana, iar toboșarii cântă în spatele său

Cu toate acestea, până la începutul secolului al XX-lea, koodiyattam era puțin cunoscut publicului larg. Maeștrii sub conducerea cărora a prosperat în această perioadă sunt Mani Madhava Chakyar, Ammanur Madhava Chakyar și Painkulam Rama Chakyar. Prin munca lor, forma de dans a ieșit din limitele templului și chiar a trecut granițele internaționale.

Koodiyattam era jucat în mod tradițional pe parcursul mai multor nopți – un singur act al unei piese putea dura mai mult de o lună. Acest lucru se datora gradului ridicat de elaborare a mimicii, care depindea de abilitățile de improvizație ale actorilor. Astăzi, scenetele au fost scurtate, artiștii interpretează adesea extrase, iar necesitatea a condus la noi dezvoltări. De exemplu, nangiar koothu – o parte dansată de femeile Nambiar – este o componentă importantă a unui spectacol de koodiyattam. Scopul său principal este de a oferi nirvahana. Cu toate acestea, începând cu sfârșitul secolului al XX-lea, nangiar koothu este frecvent interpretat ca o prezentare de sine stătătoare, iar artiștii au dezvoltat spectacole cu personaje feminine puternice, precum Draupadi, Sita și Parvati. Printre artiștii cunoscuți de nangiar koothu se numără Usha Nangiar, Indu G și Kapila Venu. Ceea ce face viitorul koodiyattam promițător este faptul că este una dintre puținele forme de artă indiană care a fost recunoscută de UNESCO.