Cei peste 700 de delegaţi la Conferinţa Judeţeană a PDL Bihor vor avea de optat între deputatul Ştefan Seremi şi mai tânărul său coleg Radu Pentie pentru funcţia de preşedinte al filialei. Aceştia sunt singurii care, ieri, până la expirarea termenului limită pentru depunerea candidaturilor, s-au înscris în cursa pentru şefia PDL Bihor. Concurenţă va mai fi pentru funcţiile de vicepreşedinţi, unde sunt 14 candidaţi pentru 10 locuri, respectiv pentru funcţiile de secretar executiv, unde s-au înscris 10 persoane pentru 6 locuri.
Politica
Buget mai mic pentru Sănătate
Deputatul PSD Sonia Drăghici s-a arătat nemulţumită de bugetul pentru Sănătate în 2011. "Poate se pregătesc pentru alegeri anticipate sau pentru alegerile din 2012, pentru că bugetul Autorităţii Electorale este mai mare.
- 03 Decembrie 2010
- Citeste
Dezbatere pe Legea educaţiei
Senatorul Ioan Mang a organizat joi, 2 decembrie a.c., o dezbatere pe baza Legii educaţiei, cu tema "Educaţia, cheia viitorului - Viitorul Educaţiei", la care au fost participat reprezentanţi ai mediului universitar orădean, dar şi profesori din şcolile din Oradea. Printre aceştia s-a remarcat rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, dar şi cel al Universităţii Agora, democrat-liberalul Mişu-Jan Manolescu.
- 03 Decembrie 2010
- Citeste
Femeile liberale cer concedii postnatale
Nemulţumite de proiectul propus de ministrul Muncii, prin care se intenţionează reducerea la un an a concediului de creştere a copilului, femeile liberale din Bihor au anunţat că vor trimite mai multe scrisori deschise prin care vor cere solidaritate colegelor din PSD, PDL şi UDMR, dar şi organizaţiilor non-guvernamentale, pentru oprirea adoptării unei astfel de legi. De asemenea, femeile liberale au anunţat că vor trimite scrisori deschise şi parlamentarilor bihoreni prin care le cer să nu voteze o astfel de lege, dar şi ministrului Muncii, Ioan Botiş, acestuia cerându-i să-şi retragă proiectul.
- 03 Decembrie 2010
- Citeste
Peste 16 milioane lei luate de la bugetul judeţului
Şeful CJ Bihor s-a arătat nemulţumit de faptul că Guvernul a luat 16,7 milioane de lei de la bugetul administraţiei judeţene. "Este pentru prima dată în istoria României când Guvernul ia bani de la bugetele locale.
- 02 Decembrie 2010
- Citeste
Cere sprijin pentru reabilitarea a opt drumuri judeţene
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, a anunţat că instituţia pe care o conduce a organizat licitaţii pentru opt drumuri judeţene, unde lucrările vor începe după ce vor fi primiţi banii necesari.
- 02 Decembrie 2010
- Citeste
Vânătorul de securişti păstrează "gloanţe" pe ţeavă
Fostul preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România, Marius Oprea, s-a aflat luni la Oradea, unde, la invitaţia Academiei Civice Bihor, a susţinut conferinţa "Comunismul nu este istorie". Evenimentul a avut loc în sala "Traian Moşoiu" a Primăriei Oradea, fiind precedat de vizionarea filmului "Vânătorul de securişti".
- 02 Decembrie 2010
- Citeste
Aviz PDL pentru reducerea la jumătate a concediului maternal
BPN al PDL a decis, ieri, să susţină propunerea ministrului Muncii, Ioan Botiş, ca mamele aflate în concediu de creştere a copilului să primească timp de un an 85% din salariu, apoi acestea să fie încurajate să se întoarcă la serviciu, primind 500 de lei lunar, timp de încă 12 luni.
- 29 Noiembrie 2010
- Citeste
Parlamentul returnează Guvernului Legea educaţiei
Birourile Permanente reunite au decis, ieri, să returneze Guvernului proiectul de lege privind educaţia, precum şi "angajarea răspunderii" pe acesta, întrucât procedura a fost declarată neconstituţională, a anunţat liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa.
- 29 Noiembrie 2010
- Citeste
Legile privind salarizarea, asumate în 14 decembrie
Guvernul îşi va asuma răspunderea, în data de 14 decembrie, pe Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pe cea privind salarizarea în 2011 a acestei categorii de personal, a anunţat, ieri, chestorul Senatului, Ioan Chelaru (PSD).
- 29 Noiembrie 2010
- Citeste