Fostul secretar general al Prefecturii Bihor, Gheorghe Sârb, a fost instalat, ieri, în funcţia de prefect, înlocuindu-l pe Florian Serac, care a fost destituit printr-o hotărâre de Guvern, aprobată încă de săptămâna trecută. Cu a
Politica
Duţă îl dă pe Filip pe mâna PNA
Senatorul social-democrat Vasile Duţă a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că a trimis adrese Parchetului Naţional Anticorupţie şi Ministerului Administraţiei şi Internelor cu privire la relaţia dintre instituţia Pri
- 03 Aprilie 2004
- Citeste
Biroul de presă al PSD a fost prins cu raţa-n gură
După ce s-au străduit, ieri, ore în şir, să înveţe să utilizeze poşta electronică de la adresa psd.psd@email.ro, pentru a transmite presei comunicate "importante pentru ţară", cei cinci "profesionişti", simbriaşi ai Biroului de
- 03 Aprilie 2004
- Citeste
Apocalipsa după Cozmâncă
Printre cei suspendaţi din funcţie la sfârşitul săptămânii trecute şi excluşi din Delegaţia Permanentă a PSD Bihor s-a aflat şi preşedintele organizaţiei municipiului Oradea, profesorul Ioan Şereş. Deşi imediat du
- 02 Aprilie 2004
- Citeste
"PSD se prăbuşeşte din interior"
După cum era de aşteptat, recentele schimbări de la nivelul conducerii PSD Bihor nu i-a lăsat indiferenţi pe reprezentanţii filialelor locale ale partidelor politice. Astfel, ieri, şeful biroului de presă al PNL Bihor, Cristian Bodea, a declarat că, prin
- 01 Aprilie 2004
- Citeste
PNŢCD acuză PSD de lipsă de modestie...
Conducerea PNŢCD-Bihor consideră că "este nedrept din partea PSD-ului să-şi aroge succesul deplin al integrării ţării noastre în structurile NATO", devreme ce această reuşită se răsfrânge şi asupra ţărăni#
- 01 Aprilie 2004
- Citeste
PSD Bihor într-o nouă prezentare
De la veteran pân` la novice, tot fruntaşul este vice Noua conducere a filialei judeţene a partidului de guvernământ a fost instalată ieri de vicepreşedintele PSD, Şerban Mihăilescu, şi de secretarul general al acestei formaţiuni politi
- 31 Martie 2004
- Citeste
C.V. Tudor îşi va lansa candidatura la Preşedinţie
Reprezentanţii PRM se vor reuni, azi, la Bucureşti, la plenara Consiliului Naţional al partidului, în care liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, îşi va lansa oficial candidatura pentru Preşedinţie. Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a precizat &icir
- 27 Martie 2004
- Citeste
Geoană, la arborarea drapelului României la sediul NATO în 2 aprilie
Ministrul de Externe Mircea Geoană va participa, în 2 aprilie, la Bruxelles, la festivitatea de ridicare a drapelelor naţionale ale celor şapte noi membri ai NATO, organizată pentru a marca aderarea oficială a României, Bulgariei, Sloveniei, Slovaciei, Lituaniei,
- 27 Martie 2004
- Citeste
Iliescu: Este încă posibil ca România să încheie negocierile în octombrie
Preşedintele Ion Iliescu a apreciat, ieri, la Bruxelles, că este "încă posibil" ca România să încheie negocierile de aderare la UE înainte de finalul mandatului actualei Comisii Europene în octombrie, în ciuda sarcinilor care revin autorită
- 27 Martie 2004
- Citeste


