Partidul Democrat a reuşit să facă într-o lună mai multe decât într-un an întreg: racolări la grămadă de parlamentari şi primari, adoptarea discursului naţionalist, îngroparea fuziunii cu PNL şi distanţarea de eşecurile guvernării, toate acestea într-o ofensivă cu iz de alegeri anticipate. S-ar putea spune că inspiraţia de moment i-a molipsit pe democraţi. Însă, în spatele efectului surpriză se află pregătiri minuţioase de luni de zile, care au reuşit să-i lase în ofsaid pe partenerii de Alianţă. Colaborarea dintre democraţi şi liberali nu a fost nicicând armonioasă. Nu de puţine ori "cuţitele" au fost scoase chiar şi în public. După un an de guvernare în care discordia a definit mariajul dintre PNL şi PD, se părea însă că protagoniştii ajunseseră la concluzia că, decât să facă un divorţ cinstit, mai bine îşi reînnoiesc cu jumătate de gură jurămintele de credinţă. Aşa că, într-o duminică înainte de Crăciun, la ceas de seară, mai marii liberali şi democraţi s-au întâlnit şi, în spiritul apropiatelor sărbători, s-au decis să îngroape securea războiului. Din păcate, nu foarte adânc. La îndemnul lui Traian Băsescu, PNL şi PD păreau să îmbrăţişeze chiar şi ideea fuziunii. Iar liderii celor două partide au hotărât ca, în februarie, să înceapă demersuri serioase pe această temă. Şi unii şi alţii au avut parte de un concediu relaxant, iar primele zile ale noului an au fost liniştite. Era doar liniştea de dinaintea furtunii. Bomba privind întâlnirea Tăriceanu-Patriciu-Macovei şi prestaţia ministrului liberal al Sănătăţii care se crede mai presus de hotărârile judecătoreşti şi de deciziile Curţii Constituţionale sunt principalele evenimente care au afectat imaginea PNL la început de an. În timp ce liberalii încercau să dreagă busuiocul, democraţii lucrau în taină la propriile proiecte. Astfel, pe nepusă masă, liderii PD în frunte cu Emil Boc anunţă public, fără nici o consultare a partenerilor, un calendar ferm al fuziunii, care să se finalizeze exact la 15 iulie, cu un congres de lansare a partidului rezultat, de orientare populară. Loviţi în moalele capului, PNL-iştii nici măcar nu reuşesc să mimeze o atitudine relaxată, ci tună şi fulgeră la adresa democraţilor. În timp ce în PNL apele se învolburează între taberele pro şi contra fuziunii, PD-ştii mai atacă un front cu UDMR. Conflictul PD-UDMR pe tema legii statutului minorităţilor naţionale era deschis încă din toamnă, dar se consuma la foc mocnit, uneori chiar sub masca unor negocieri eşuate. Scânteia a fost adoptarea de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a unei recomandări, la propunerea senatorului Gyorgy Frunda, referitoare la respectarea drepturilor minorităţilor în ţările europene. Primarul municipiului Cluj-Napoca, liderul PD Emil Boc, se răsteşte imediat la UDMR cerându-i "ori loialitate faţă de ţară, ori retragerea de la guvernare". Replica lui Marko Bela e pe măsură: "Boc a moştenit nu doar scaunul lui Gheorghe Funar, ci şi mentalitatea acestuia". Democraţii punctează însă la electoratul care i-a votat şi în 2004. Discursul naţionalist unge coarda sensibilă a multora dintre locuitorii din Ardeal, regiune din care provin majoritatea liderilor PD. În plus, îi acaparează pe votanţii PRM. În paralel, primari şi parlamentari foşti PSD sau PRM şi, în primul rând, politicieni care s-au remarcat doar prin faptul că au făcut carieră din traseismul politic şi-au descoperit brusc feeling-urile populare reprezentate de PD şi dau năvală să se înscrie în partidul condus vremelnic de Emil Boc. Acelaşi Emil Boc care, până nu demult, îşi exprima de câte ori avea ocazia dezacordul ferm faţă de migraţia politică, pe care o dorea interzisă prin lege. Primirea în partid a unor persoane care au trecut prin mai multe partide decât anii petrecuţi în politică pare să nu-l deranjeze deloc pe liderul PD - un partid mic, al cărui singur merit este de a-l fi avut pe Traian Băsescu la cârmă. PD se umflă acum la propriu, precum cozonacul în cuptor. Pare a avea drept unic scop: creşterea cantitativă. Să numere contorul cât mai multe bucăţi de parlamentari şi primari. Nu contează zestrea pe care aceştia o aduc (uneori deloc lăudabilă), doar să fie mulţi că-i gratis. Iar campania de racolări este abia la început. Oficial, democraţii refuză să vorbească despre această strategie. Însă, conform unor surse, obiectivele urmărite de PD vizează schimbarea raporturilor din Alianţă, forţarea ieşirii de la guvernare a partenerilor mici, respectiv PC şi UDMR, debarcarea lui Tăriceanu de la şefia Guvernului şi numirea unui prim-ministru democrat, deşi ar încălca protocolul Alianţei şi chiar declanşarea de alegeri anticipate cel târziu în anul 2007. Deocamdată, este vorba doar despre scenarii. Se ştie însă că preşedintele Traian Băsescu şi liderii PD nu au iertat decizia lui Călin Popescu Tăriceanu din vara lui 2005 de a renunţa la anticipate. Şeful statului a declarat şi public că alegerile anticipate reprezintă încă o soluţie viabilă pentru anul 2007, imediat după integrarea în Uniunea Europeană, idee susţinută cu jumătate de gură de premierul Tăriceanu. Momentul declanşării acestora depinde însă de conţinutul raportului de ţară al Comisiei Europene din luna mai. Dacă acesta va fi pozitiv, cel mai probabil anticipatele vor avea loc după integrare. Însă, dacă CE va recomanda aplicarea clauzei de salvgardare, Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu va trebui să-şi asume eşecul şi să demisioneze, iar anticipatele ar avea loc în acest an. Mai ales că principalul partid de opoziţie, PSD, nu-şi va putea reveni prea repede din degringoladă şi se pare că nici nu are şanse reale să-şi dezlipească curând eticheta de partid corupt, atâta timp cât este ţinut ocupat pe la Parchet şi DNA, instituţii pe care, ciudat, le frecventează numai inamicii politici ai PD şi ai lui Traian Băsescu, nu şi vreun membru democrat. Chiar dacă într-o viitoare campanie electorală, democraţii nu vor putea beneficia, conform Constituţiei, de implicarea directă a lui Traian Băsescu, nu trebuie ignorat faptul că formaţiunea democrată va putea merge la braţ cu soţia, fiicele şi ginerele acestuia, care sunt membri ai partidului din anul 2005. Statutul acestora este considerat absolut legal, pe principiul că ceea ce nu este interzis este permis. Există însă şi reversul medaliei. În cazul în care PD va reuşi să obţină, printr-una din aceste strategii, o pondere însemnată în Guvern şi în toate structurile guvernamentale, acest partid se va confrunta cu lipsa unor oameni pregătiţi pentru aceste posturi. Riscul este ca după ce va câştiga felia cea mai mare de tort să nu aibă cu cine să o gestioneze. PD şi mentorul lor, Traian Băsescu, sunt la putere şi ca oricine care o deţine vor mai mult, dar ar trebui să nu uite probabil zicala "Întinde-te cât ţi-e plapuma".