Dezlegare la peşte pentru credincioşi - Praznicul Bunei Vestiri
Buna Vestire, sau popular Blagoveştenia, este prăznuită de Biserică pe 25 martie. Astăzi este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.
Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile Maicii Domnului. Data acestei sărbători a variat la început. Astfel, unii o sărbătoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia şi Milano, Buna Vestire s-a sărbătorit pe 18 decembrie. Părintele profesor Ene Branişte susţine că sărbătoarea a fost introdusă la Roma de papa Leon al II-lea lea (681-683). Variaţia datei de prăznuire a existat în Apus până în sec. XI, când data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică. În Răsărit, însă, data de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce Naşterea Domnului a început sa fie sărbătorită peste tot pe 25 decembrie, adică încă din prima jumătate a sec. al V-lea. Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la peşte.
Buna Vestire, în calendarul popular
În calendarul popular această zi este cunoscută sub denumirea de Ziua Cucului, pentru că se presupune că are loc primul său cântec, prin care anunţă vestirea primăverii. Potrivit tradiţiei, dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rău: "Cucu-n spate mi-a cântat/ şi moartea m-a săgetat!" Există obiceiul ca, în această zi, să se numere de câte ori cucul îşi cantă numele, pentru a afla câţi ani mai avem de trăit. De asemenea, flăcăii şi fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: "Cucule, voinicule/ Câţi ani îmi vei da/ pan' m-oi însura (mărita)?" Dacă se întâmpla ca, după rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, cântecul său echivala cu un an de aştepare. Dimpotrivă, daca el tăcea, era semn caăavem de-a face cu o căsătorie grabnică. De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua sa era tăiată şi pusă în scăldătoarea fetelor, în speranţa că flăcăii nu le vor ocoli.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.