Aşa cum precizam în serialul dedicat loviturii de stat din octombrie, revenim la momentul întoarcerii în Rusia a conducătorilor bolşevici Lenin şi Troţki. Episodul întoarcerii lui Vladimir Ilici Lenin în Rusia a fost ţinut la secret de serviciile speciale germane. Încă de pe atunci au existat voci care l-au acuzat pe Lenin că este spion german. De altfel, în vara lui 1917, guvernul rus condus de Alexandr Kerenski l-a acuzat pe Lenin de înaltă trădare în beneficiul Germaniei. Iată cum au stat lucrurile.

 

În cartea The World Crisis („Criza mondiala”), vol. IV, pag. 72-73, Winston Churchill scrie următoarele: „Către mijlocul lui aprilie, germanii au luat o decizie sinistră. Ludendorff îşi cobora vocea când venea vorba despre ea. E adevărat, trebuie ţinut cont şi de riscurile disperate pe care comandanţii militari germani şi le asumaseră. Ei se găseau în aceeaşi stare de spirit care îi condusese la declanşarea unui război submarin, ştiind prea bine că acesta va provoca intrarea în război a Statelor Unite contra Germaniei. Totuşi, nu fără un sentiment de teroare, au îndreptat împotriva Rusiei arma cea mai respingătoare dintre toate: Lenin. L-au transportat pe Lenin din Elveţia în Rusia într-un vagon plumbuit, ca pe un mort.”

Decizia germană de a sprijini un puci bolşevic în Rusia era dictată, în martie/aprilie 1917, de iminenta intrare a SUA în război de partea Angliei. Germania avea, de aceea, interesul să încheie urgent o pace separată în Est, cu Rusia. După Revoluţia din februarie şi instituirea guvernului provizoriu, Lenin (stabilit de ani de zile într-un exil comod în Elveţia, departe de Rusia, lecturând tihnit prin marile biblioteci) intrase în legătură cu influentul bancher şi industriaş Max Warburg (consilier al kaiserului Wilhelm II) şi serviciul secret german pe care îl conducea. 

„Trocul” propus de Lenin lui Max Warburg era simplu: Germania să-l ajute să preia puterea la Petersburg, în schimbul promisiunii lui Lenin de a încheia imediat o pace separată, în condiţiile dictate de germani. Ceea ce s-a şi întâmplat ulterior, prin pacea semnată la Brest-Litovsk. România a fost direct afectată. Pe întregul front de est, de la Marea Baltică la Marea Neagră, România a rămas singura forţă militară a Antantei, cu neputinţă a rezista singură în faţa Germaniei şi Austro-Ungariei.

Hotărârea de a-l expedia pe Lenin cu bolşevicii săi în Rusia a fost supusă de Max Warburg examinării Înaltului Comandament German. La întrunire au participat, între alţii, generalul Erich Ludendorff (şeful de stat major), ministrul de Interne, Diego von Bergen şi secretarul de stat din Ministerul de Externe Arthur Zimmermann. S-au discutat rezultatele operaţiunilor de destabilizare a Rusiei, organizate de von Bergen, cu ajutorul cercurilor socialiste ruse. Sume între 40 şi 80 de milioane de mărci fuseseră folosite de von Bergen pentru finanţarea unor mişcări subversive produse de anarhişti, naţionalişti şi grupări antiţariste, dar fără succes.

La mijlocul discuţiilor Diego von Bergen l-a introdus în discuţie pe un personaj care, prin planurile sale, va declanşa un ciclu de schimbări istorice: „Cred că cel mai bine ar fi să auziţi părerea dr. Helphand despre întreaga problemă.” Dr. Helphand, alias Parvus, s-a recomandat drept „purtătorul de cuvânt al unor cercuri financiare bine plasate”. În realitate, Parvus era spion german în Rusia de mult timp. El conducea o întreagă reţea, infiltrată mai ales în anturajul ţarinei (reţea din care făcuse parte şi celebrul Rasputin). Dar, în aceeaşi măsură, Parvus era la fel de bine infiltrat şi în cercurile bolşevice şi cele socialiste germane, fiind un teoretician marxist. El este autorul teoriei „revoluţiei permanente” aprobată ulterior de Lenin. Cei doi se cunoşteau, dar Lenin a avut grijă să evite contactele directe şi publice în timpul războiului, tocmai datorită legăturilor cu germanii. Preocupat de ocultism şi fenomene parapsihologice, dr. Helphand (Parvus) mai era şi membru important al Lojei Marelui Orient. Imediat ce a început discuţia, Parvus a expus planul expedierii lui Lenin şi a bolşevicilor din Elveţia, cu un tren special, în Rusia. Parvus a solicitat pentru toată afacerea 5.000.000 de mărci. Cu un an înainte, primise de la serviciul secret german 1.000.000 de mărci pentru organizarea unei greve generale la Petersburg, care a adunat în ianuarie 1916 vreo 55.000 de participanţi.

 

Alexander Parvus

Facem o scurtă paranteză pentru a-l prezenta pe Israel Lazarevich Gelfand (Alexander Parvus), născut în Bielorusia, Imperiul Rus (azi Belarus) şi emigrant în Germania. Posesor al unei biografii fabuloase, demne de un roman, vom prezenta doar câteva din faptele sale. Marxist, a studiat în Elveţia economia politică, iar în Germania a intrat în Partidul Social Democrat al Rosei Luxemburg, la un congres socialist întâlnindu-se prima dată cu Lenin (1900). Ulterior, o perioadă de cinci ani a locuit în Istanbul, unde a făcut afaceri cu arme în timpul Războaielor Balcanice (aici a intrat în contact şi cu serviciile de informaţii britanice). În Turcia îl cunoaşte pe ambasadorul german Hans Freiherr von Wangenheim, un adept al strategiei de sabotare a Antantei prin intermediul „coloanei a cincea” revoluţionare. Acesta îl trimite pe Parvus la Berlin, unde la data de 6 martie 1915 a prezentat Înaltului Comandament German un plan de 20 de pagini intitulat „O pregătire a grevelor politice masive în Rusia pentru guvernul german”. Planul detaliat al lui Parvus a recomandat fragmentarea revoluţionarilor socialişti din Rusia prin sponsorizarea facţiunii bolşevice. De asemenea, a propus încurajarea separatismului etnic în Imperiul Rus, sprijinirea financiară a criticilor regimului ţarist, finanţarea sindicatelor pentru declanşarea grevelor şi paralizarea economiei. Marxist până în unghii, Parvus ştia exact că doar prin sacrificarea Imperiului Rus putea deschide calea revoluţiei permanente. Bazându-se pe experiențele sale din timpul Revoluţiei din 1905, Parvus a susținut că divizarea Rusiei și înfrângerea ei în Primul Război Mondial ar fi cea mai bună cale pentru a deschide calea unei revoluţii socialiste. A avut dreptate.

 

Bani pentru bolşevici

Trebuie menţionat că, până în 1918, Max Warburg le-a asigurat bolşevicilor lui Lenin o finanţare „europeană” (aşadar, diferită de ceea ce primea Troţki din Wall Street şi pe care o vom prezenta în episodul următor) de peste 40 milioane de mărci. Ulterior, le-a expediat alte 15 milioane de mărci, sume considerabile la acea vreme. 

În plus, colonelul Walter Nicolai din serviciul secret german, care coordona acţiunile anti-ruseşte pe frontul de est, a „legendat” câteva zeci de ofiţeri ai acestui serviciu cu nume ruseşti şi i-au expediat la Petersburg, ca principali experţi în organizarea puciului. Aceşti ofiţeri germani şi din ţările baltice „legendaţi” ca revoluţionari ruşi bolşevici au ocupat, ulterior, poziţii de conducere în Armata Roşie, în tot cursul Războiului Civil. Ei au alcătuit, până în 1921, corpul de gardă al conducerii bolşevice, asigurându-i securitatea, fapt trecut sub tăcere de istoricii comunişti. Din cauza acestor legături cu bolşevicii, colonelul Walter Nicolai a fost mai târziu respins de Hitler ca ofiţer activ, fiind bănuit că ar fi spion sovietic. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost arestat în Germania de forţele sovietice şi adus la Moscova, fiind încarcerat la închisoarea Butirka, unde a şi decedat în mai 1947 (avea 73 de ani). 

 

Călătoria cu trenul sigilat

Lenin şi grupul său de bolşevici a parasit Zürich-ul, cu un tren special, pe 9 aprilie 1917, ora 15.10, dată fixată de serviciul secret german. Acţiunea lui Parvus a primit undă verde. Transportul special era supravegheat de socialistul elvețian Fritz K. Platten, şi el recrutat de serviciul de informaţii german.

Despărţirea bolşevicilor de ceilalţi socialişti ruşi aflaţi în exilul elveţian a fost violentă, bolşevicii fiind catalogaţi drept „canalii”, „trădători” şi „porci”. Voiajul de reîntoarcere s-a făcut pe linia Singen, Offenburg, Mannheim, Frankfurt, Berlin, Bergen şi Sassnitz. De aici au luat feribotul până în Suedia la Telleborg, apoi călătoria a continuat prin Malmo, Stockholm, Finlanda, intrând în Rusia prin Bielo-Ostrov, Lenin şi grupul său au sosit la Petersburg în seara de 16 aprilie 1917.

În total, prepararea politico-diplomatică şi tehnică a expedierii lui Lenin, cu grupul său, în Rusia, de către germani, n-a durat decât vreo trei săptămâni. În timpul călătoriei, Lenin şi grupul său de aproximativ 30 de bolşevici n-au avut voie să se angajeze în discuţii cu alte persoane. Li s-a asigurat hrană suficientă, inclusiv laptele necesar copiilor mici. Cu titlu de curiozitate, remarcăm că serviciul secret german a suportat, în tot cursul anului 1917, toate cheltuielile de propagandă ale bolşevicilor. Printre altele, au finanţat şi oficiosul bolşevic fondat de Lenin, „Pravda”.

(Va urma)

Explicații foto:

1. Parvus, Troţki şi Leo Deutsch
2. Max Warburg în 1905
3. Familia Warburg a deţinut posturi importante în timpul războiului atât în SUA cât şi în Germania
4. Alexander Parvus în 1905
5. Colonelul Walter Nicolai