Evoluția cazurilor noi de Covid-19 continuă trendul ascendent, atât în Bihor cât și la nivel național. În prezent, sunt 775 de cazuri active în Bihor, 33 de persoane sunt internate la ATI, iar de duminică până luni au fost înregistrate 71 cazuri noi.
Sanatate
„Vaccinurile zac nefolosite iar noi ne afundăm în valul patru!” - Același Covid, altă față
Spitalul Municipal și Spitalul Județean sunt pregătite pentru creșterea numărului de cazuri de Covid-19. Deși mai au încă în subordine personal nevaccinat, reprezentanții celor două spitale spun că nici în perioada în care covidul luase cea mai mare amploare nu au ajuns să ceară ajutor de la unități medicale din județele învecinate.
- 19 Septembrie 2021
- Citeste
Spitalul Municipal Beiuș - Întâlnire trimestrială cu medicii de familie
După cum s-a stabilit cu ocazia primului eveniment de acest fel, întâlnirile dintre personalul de specialitate al Spitalului Municipal „Episcop Nicolae Popovici” Beiuș și medicii de familie din zonă vor avea loc trimestrial, o nouă întrunire a celor menționați desfășurându-se chiar săptămână trecută.
- 19 Septembrie 2021
- Citeste
Spitalul Pelican din Oradea - Workshop de chirurgie robotică în urologie
Primul Curs&Workshop de Chirurgie Robotică în Urologie din România, la care au participat medici experţi din Franţa şi Germania, a avut loc, în perioada 10-11 septrembrie, la Spitalul clinic Pelican din Oradea.
- 12 Septembrie 2021
- Citeste
Coronavirus - În Bihor, 43 de noi cazuri
Peste 2.500 de cazuri noi de coronavirus și 41 de decese ale unor pacienți bolnavi de Covid-19 au fost confirmate de joi până vineri. Peste 100 de copii sunt în spital, 5 fiind pe ATI.
- 10 Septembrie 2021
- Citeste
Numărul de îmbolnăviri cu coronavirus creşte şi în ţară şi în judeţ - Peste 40 de cazuri noi în Bihor
În judeţul Bihor au fost efectuate, de miercuri dimineaţă şi până joi dimineaţa, 414 teste, numărul cazurilor noi depistate fiind 41. Astfel, în judeţ sunt active 263 de cazuri, 13 persoane fiind internate la ATI.
- 09 Septembrie 2021
- Citeste
Pandemia de coronavirus. Din octombrie România intră într-o nouă fază - A treia doză de vaccin
Administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva Covid-19 va începe în România în octombrie, spune coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă. Totodată, Gheorghiţă a prezentat calendarul vaccinării în școli.
- 07 Septembrie 2021
- Citeste
Beiuș - Noi posturi de medici, aprobate de Consiliul Local
Consiliul Local Beiuș a aprobat recent un proiect de hotărâre referitor la modificarea organigramei și statului de funcții ale Spitalului Municipal „Episcop Nicolae Popovici” Beiuș.
- 05 Septembrie 2021
- Citeste
Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea - Un ambulatoriu nou
Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea va avea un ambulatoriu nou, prin extinderea clădirii Spitalului Clinic de pe strada Gheorghe Doja, nr. 65, pe laturile vestică și nordică, ocupând o parte din platforma existentă destinată accesului auto și parcării, o porțiune din spațiul verde existent și drumul de acces în spatele terenului aferent imobilului.
- 30 August 2021
- Citeste
Medicii de familie primesc 60 de lei pentru vaccinarea acasă - Tarif majorat
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri ordonanța care reglementează vaccinarea împotriva Covid-19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei, precum și activitatea de vaccinare în ambulatoriile de specialitate.
- 25 August 2021
- Citeste


