În scopuri terapeutice, de la anghinare se folosesc doar frunzele şi rădăcinile. Recoltarea se face de la începutul înfloririi (iulie) până toamna târziu, înainte de apariţia primelor geruri (noiembrie). Uscarea se face la umbră, în încăperi bine aerisite.

 Din punct de vedere terapeutic, frunzele de anghinare se caracaterizează prin efecte sigure asupra bolilor de ficat şi rinichi, având proprietatea de a mări secreţia biliară şi diureza, reglând în acelaşi timp procesul de formare a colesterolului. În paralel cu acest efect, ceaiul de anghinare are şi însuşirea de a diminua zahărul din sânge, dând bune rezultate în unele forme de diabet. Ceaiul de anghinare mai este un bun adjuvant în unele afecţiuni ale inimii, care se manifestă prin hipertensiune, ateroscleroză şi angină pectorală. Pentru prepararea ceaiului de anghinare se pune într-un vas o lingură de frunze mărunţite, care se opăresc în 500 g apă clocotită. După răcire, se strecoară lichidul şi se îndulceşte cu miere de albine. O parte din ceai se bea dimineaţa, pe stomacul gol, după care se va sta culcat o jumătate de oră pe partea dreaptă. Restul cantităţii de ceai se va bea în cursul zilei, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale. Este bine ca tratamentul cu anghinare să se facă progresiv, începând cu doze mici, în primele zile, care apoi să crească treptat. Tratamentul va dura 20-30 zile, urmat de o lună pauză, după care se va relua.