Modalităţi de preparare a plantelor medicinale
Ţinând seama de părţile plantelor medicinale care sunt folosite pentru a obţine substantele curative de care avem nevoie - flori, frunze, fructe, rădăcini, cojile fructelor, seminţe - exista mai multe procedee cum ar fi infuzia, decocţia sau decoctul, maceraţia sau maceratul, esenţa, tinctura, siropul, alifia şi altele.
Indiferent de plantă, procedeele de obţinere a substantelor curative din plantele medicinale sunt asemănătoare, cu singura menţiune că unele substanţe active se pot extrage la cald, iar altele doar la rece. Infuzia constă în păstrarea sau înnăbuşirea plantei în contact cu apa clocotită, timp de 2-3 minute, maximum 5 minute, după care se strecoară. Proporţia este, în general, de 1 linguriţă plantă uscată la 250 ml (o cană) cu apă clocotită. Se prepară, de obicei, numai din părţile moi ale plantei (flori, frunze) dar există şi situaţii, în funcţie de planta utilizată, în care pot fi infuzate (opărite) şi alte organe vegetale, cum ar tulpini, fructe şi seminţe. Pentru păstrarea substanţelor active din plantele recomandate, infuzia nu se fierbe. Decoctul sau fiertura se prepară din materia vegetală mărunţită la care se adaugă apă şi se fierbe 5-30 de minute. Proporţia este, în general, de 1 linguriţă plantă la 250 ml apă. Decoctul se strecoară fierbinte şi se completează cu apă tot fierbinte în proporţia dată de apa evaporată prin fierbere. Decoctul se foloseşte doar în cazul rădăcinilor, rizomilor, seminţelor tari, scoarţei, de obicei pentru părţile lemnoase ale plantelor. Maceratul se face din planta mărunţită, uscată sau proaspătă după caz, care se ţine în apă rece timp de 1-2 sau mai multe ore, la temperatura camerei (macerat la rece) sau lângă o sursă de căldură (macerat la cald). Ceaiul astfel obţinut se bea proaspăt, de regulă neîndulcit. Se folosesc plante ca vâscul sau nalba, plante care, pentru extragerea substanţelor active nu au nevoie de opărire sau fierbere, cedînd uşor în apă aceste substanţe. Tinctura se prepară din plante şi alcool alimentar din cereale sau ţuică tare din prune sau din alte fructe. Se foloseşte alcool de 40E-70E, iar proporţia folosită este, de obicei, de 20 g plantă, uscată sau proaspătă, la 100 ml de alcool. Planta mărunţită se pune într-o sticlă unde se adaugă alcoolul. Sticlele se ţin la temperatura camerei sau, după unele indicaţii de preparare, lângă o sursă de căldură. În nici un caz nu se ţine la soare, multe principii active din plante fiind sensibile şi degradabile sub influenţa razelor solare. Se agită zilnic, timp de 10-14 zile, după care se strecoară şi se păstrează la rece şi întuneric (de obicei la frigider), în sticle de culoare închisă, bine etanşate. Tinctura se utilizează sub formă de picături diluate în ceai sau apă, sau extern sub formă de comprese.


Stânjeneii, între ornament şi medicină
Cine nu cunoaşte frumoşii stânjenei? Florile lor albe, galbene sau albastre se menţin aproape toată vara şi au un miros plăcut.
Mai puţini ştiu, însă, că principala utilizare fitoterapeutică a stînjenelului este în dermatologie, deoarece remediile din această plantă vindecă ulceraţii ale pielii, ulcere scrofuloase, răni, arsuri, bătături, pecingine, favus (pilomicoză contagioasă a pielii). Se întrebuinţează sucul de rizom proaspăt. Frunzele proaspete şi zdrobite se aplică pe răni cutanate şi pe ulceraţii. Sucul de stânjenel combate mătreaţa. Rizomul de stânjenel poate fi mestecat în gură pentru combaterea halenei fetide (miros neplăcut al respiraţiei). Cu toate că, în stare proaspătă, miezul rizomului de stânjenel are un gust uşor înţepător şi greţos, acesta ajută copiii mici în perioada erupţiilor dentare, exercitînd o acţiune emolientă asupra gingiei, calmînd durerile.

Ţelina - un tonic eficient al sistemului nervos
Specialiştii în fitoterapie cred că ţelina stimulează glandele suprarenale, răcoreşte şi tonifică organismul şi constituie un excelent remediu împotriva obezităţii. Are rol intern în inapetenţă, astenie, artrite, combaterea bronşitelor şi a inflamaţiilor secreţiei bronhice. Consumată ca atare sau în salate, este un tonic eficient al sistemului nervos, un bun remineralizant şi aperitiv. Ţelina sau sucul de ţelină - 3 pahare pe zi - creşte pofta de mâncare şi stimulează digestia, combate gazele stomacale şi intestinale, fiind un bun diuretic pentru de ficat, inimă, rinichi şi plămâni. Are acţiune favorabilă în diabet, scăzând conţinutul de zahăr din sânge, precum şi în cura de slăbire, combătând constipaţia şi stimulând diureza. Se foloseşte cu succes contra în echilibrarea funcţiile sexuale.

Ienupărul tratează afecţiunile reumatismale
Ienupărul este recomandat persoanelor cu afecţiuni reumatice, deoarece acesta are efecte antiinflamatoare. În tratarea reumatismului, cel mai bun este uleiul de ienupăr. Un preparat eficace împotriva reumatismului şi a durerilor provocate de acesta se obţine astfel: două picături de ulei de ienupăr, două de lămâie, două de ulei de rozmarin şi două - de ulei de pin. Totul se amestecă bine cu o picătura de extract de ghimbir şi una de piper negru, apoi cu o lingură de ulei de corp. Apoi se freacă încheieturile dureroase cu respectiva compoziţie. Uleiul din boabe de ienupăr calmează durerile în piept, iar cel preparat din rămurele este recomandat pentru bolile de piele şi pentru menţinerea frumuseţii pielii. Gravidele trebuie să evite produsele din ienupăr, iar cei care se tratează cu boabe nu trebuie să continue tratamentul mai mult de şase luni.

Remedii pentru buna circulaţie a sângelui
În cazul remedierii tulburărilor de circulaţie a sângelui, fitoterapia recomandă utilizarea unui vin medicinal preparat din 2 litri de vin alb, 100 g pulbere de vîsc, 200 ml suc de ceapă, 200 g usturoi pisat şi 200 g miere polifloră. Se pun toate componentele la macerat într-un borcan de 3?5 litri, care se ţine la soare sau la temperatura camerei, timp de 14 zile. Se amestecă zilnic. După macerare, se strecoară şi se pune într-o sticlă închisă la culoare. Se păstrează la frigider. Se consumă cîte 50 ml, de două ori pe zi, cu jumătate de oră înainte de micul dejun şi de cină. În acelaşi scop se poate utiliza un ceai în amestec de plante, din coada-şoricelului, vâsc şi cătina albă, în părţi egale; 1 linguriţă de amestec la 200 ml apă clocotită, infuzie timp de 10 minute. Se beau câte 3 ceaiuri pe zi.

Astmul bronşic - tratamente naturiste
Iată, deci, câteva reţete: * Se amestecă 10 grame şovârf, 20 grame frunze potbal (foto) şi 20 grame nalbă şi se fărâmiţează bine. Peste 2 linguriţe amestec se toarnă 0 cană (300 ml) de apă clocotită, se lasă acoperită 2 minute şi se strexoară. Se beau 2 căni pe zi. * 200 grame ceapă tăiată mărunt şi 50 grame usturoi zdrobit se pun la fiert în 500 ml apă. După ce scade la jumătate, se strecoară şi se îndulceşte cu 100-200 grame miere. Se iau 6 linguriţe pe zi. * infuzie din 15 frunze zdrobite de fenicul (anason) cu 300 ml apă clocotită. Se lasă acoperită 15 minute, se strecoară apoi. Se bea în 3 reprize, după mesele principale. * infuzia de trei-fraţi-pătaţi este, de asemenea, foarte bună. Se prepară din 2 linguriţe de plantă la o cană de apă clocotită. Se poate bea toată ziua în loc de apă.

Doina ARONESCU-NEAGOE