Primăria Oradea a decis că cea mai bună soluţie pentru întreţinerea parcurilor este să concesioneze aceste spaţii unor firme private. Astfel, au fost identificate nouă parcuri, pe care, timp de un an, firmele câştigătoare se obligă să le amenajeze şi să se îngrijească de tot ce există în aceste perimetre. Deschiderea ofertelor va avea loc pe data de 12 noiembrie, la ora 10.00, în Sala Mică a Primăriei Oradea.
Social
Peste 40 de coşuri de gunoi stradal noi
- 09 Noiembrie 2009
- Citeste
2 milioane de lei, pleaşcă fără licitaţie: o dilemă 'arzătoare': întreţinere sau reabilitare?!
Pe data de 2 noiembrie, firmei Selina i s-a făcut cadou un nou tronson de drum, pe care într-o lună jumătate trebuie să-l şi asfalteze. Proiectul, impropriu spus, deoarece un astfel de document nu există, presupune crearea unei noi bretele pentru traficul greu, care să facă legătura între Şoseaua Borşului şi strada Matei Corvin.
- 09 Noiembrie 2009
- Citeste
Vadu Crişului: Săptămâna cartofului donat
Sub genericul "Săptămâna cartofului donat", elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Tehnic din Vadu Crişului au organizat, în perioada 1-7 noiembrie, o campanie de colectare a cartofilor în sprijinul copiilor aflaţi în dificultate, instituţionalizaţi. Prin această acţiune s-a urmărit atât un scop umanitar, cât şi formarea şi dezvoltarea la elevi a abilităţilor de implicare în viaţă şi problemele sociale în mod inteligent şi responsabil, de a relaţiona şi convieţui cu cei din jur.
- 09 Noiembrie 2009
- Citeste
Colegiul Tehnic "Unirea" Ştei: Cum să te menţii sănătos
Cu ocazia Zilelor oraşului Ştei, la Colegiul Tehnic "Unirea" Ştei a fost tăiată, în mod oficial, panglica de inaugurare a unor moderne laboratoare şi ateliere atât de necesare elevilor, precum şi a unei săli de fitness.
- 09 Noiembrie 2009
- Citeste
La Beiuş,: Mai multe abateri de la lege decât anul trecut
Poliţia municipiului Beiuş a făcut o statistică privind activitatea infracţională în primele nouă luni ale acestui an. Conform acestei analize, organele de ordine au ajuns la concluzia că, în Beiuş, abaterile de la lege au înregistrat o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
- 09 Noiembrie 2009
- Citeste
Aleşd: Revista "Prichindel", la numărul 2
Fiind unanim apreciată în lumea celor mici, a dascălilor şi părinţilor, revista Grădiniţei cu Program Prelungit Holcim Aleşd a păşit cu încredere pe calea consacrării.
- 09 Noiembrie 2009
- Citeste
Saci din Bihor pentru săracii din Sudan
Doamna Mary Akwout Ruun, soţia dr. Harun Lual Ruun, ministrul Afacerilor Umanitare din Sudan, şi fondatoarea Misiunii Miak Wadang a vizitat, recent, municipiul Oradea şi mai multe comunităţi creştine din judeţul Bihor. La prima vizită în ţara noastră, doamna Mary Akwout Ruun s-a declarat foarte impresionată de peisajele din România, de obiceiurile şi tradiţiile culinare de aici, însă, mai mult decât atât, a fost emoţionată de dialogul plin de căldură sufletească cu oamenii minunaţi din Bihor.
- 09 Noiembrie 2009
- Citeste
Gata vacanţa pentru preşcolari şi şcolarii de I-IV
- 07 Noiembrie 2009
- Citeste
Au sosit primele autobuze Volvo
- 07 Noiembrie 2009
- Citeste


