Trei dintre orădenii care au organizat, sâmbătă, protestul împotriva taxei auto au fost amendaţi de jandarmi, deoarece manifestanţii nu au respectat locaţia pentru care primiseră aprobare pentru adunarea publică. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor a anunţat că se fac cercetări pentru identificarea celor care au blocat Şoseaua Borşului şi Calea Clujului, şoferii riscând o sancţiune contravenţională de până la 20.000 de lei.
Social
Fără apă caldă şi căldură!
- 16 Decembrie 2008
- Citeste
Dăruieşte un Crăciun!
- 15 Decembrie 2008
- Citeste
Sfidarea organelor judiciare, pedepsită cu închisoarea
Persoanele care sfidează magistraţii sau organele de cercetare penală riscă să petreacă după gratii între trei luni şi un an, potrivit OUG 198/2008, publicată în Monitorul Oficial recent. Conform acesteia, întrebuinţarea de cuvinte insultatoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare la adresa integrităţii fizice a unui judecător, procuror sau organ de cercetare penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
- 15 Decembrie 2008
- Citeste
Caritas Eparhial Oradea şi-a premiat voluntarii
În Sala Festivă a Liceului Teologic Greco-Catolic din Oradea, s-a desfăşurat, vineri seara, cea de-a treia ediţie a manifestării intitulate "Ziua Internaţională a Voluntarilor", prilej cu care au fost premiaţi voluntarii Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea pentru activitatea desfăşurată în anul 2008.
- 15 Decembrie 2008
- Citeste
Recesiunea sperie consumatorii
Criza financiară, preţurile mari şi şomajul sunt principalele cauze pentru care orădenii se văd nevoiţi să strângă cureaua în această perioadă. Deşi recesiunea are loc la nivel mondial, efectele sale se fac simţite şi în judeţul Bihor. Zvonurile şi semnalele de alarmă le-au scăzut vizibil consumatorilor apetitul pentru achiziţionarea anumitor produse, de la electrice şi electrocasnice, maşini şi haine până la nelipsitele alimente.
- 15 Decembrie 2008
- Citeste
Împodobitul bradului, un adevărat ritual
Au mai rămas câteva zile până la Sărbătorile de Iarnă şi lista de cumpărături devine pe zi ce trece tot mai plină. Pe lângă obişnuitele cadouri pe care le oferim celor dragi şi decoraţiunile cu îngeraşi şi Moşi Crăciuni pe care le atârnăm în locuinţe, bradul reprezintă piesa de rezistenţă, iar impodobitul său poate crea o adevărată cursă prin magazinele cu podoabe de pom.
- 15 Decembrie 2008
- Citeste
Un exemplu de urmat: Dăruieşte şi vei dobândi
Sub acest generic s-a desfăşurat, recent, în sala de spectacole a Hotelului "Muncelul" din Băile Felix, o manifestare complexă organizată de Fundaţia "Sfântul Ioan Botezătorul" din Sânmartin, ai cărei protagonişti au fost micii artişti preşcolari de la Grădiniţa cu program prelungit din comună, împreună cu invitaţii lor de la Grădiniţa din Şuncuiuş.
- 15 Decembrie 2008
- Citeste
Elevii au sărbătorit Ziua internaţională a filosofiei
De Ziua internaţională a filosofiei - 20 noiembrie - în cadrul Comisiei metodice a profesorilor de ştiinţe sociale şi religie de la Liceul Teoretic "Nicolae Jiga" din Tinca a fost organizată o oră deschisă, intitulată "Prietenii filosofiei", la care au participat elevii clasei a XII-a, coordonaţi de prof. Maria Preda.
- 15 Decembrie 2008
- Citeste
Ghirlande în beznă, pe Bulevardul Dacia
- 13 Decembrie 2008
- Citeste


