Sute de copii sunt internaţi anual la Spitalul Municipal "Dr. G. Curteanu" din Oradea cu diagnosticul de adenoamigdalită cronică hipertrofică. Din păcate, din cauza lipsei de fonduri în vistieria spitalului, achiziţionarea unor noi echipamente este aproape imposibilă, iar pacienţii care necesită intervenţii pot suferi leziuni survenite în urma defectării aparaturii vechi. Aşa a păţit şi o fetiţă în vârstă de 6 ani, din Oradea, care, în timpul operaţiei de amigdalită, a suferit o arsură în urma funcţionării defectuoase a cauterizatorului.
Social
Ordinele de repartiţie a locuinţelor ANL, înmânate marţi
Primăria municipiului Oradea a anunţat că luni, 3 noiembrie 2008, pe site-ul instituţiei va fi afişată lista celor 62 de beneficiari ai locuinţelor ANL situate pe Bulevardul Decebal.
- 01 Noiembrie 2008
- Citeste
Căldura din apartamente îi "sufocă" pe orădeni
Începând cu data de 18 octombrie a.c., Electrocentrale Oradea a început distribuirea agentului termic pentru încălzirea locuinţelor. Această decizie a fost luată în urma înregistrării, timp de trei zile consecutiv, a temperaturii de sub 10 grade Celsius în intervalul orar 18:00 şi 06:00.
- 01 Noiembrie 2008
- Citeste
Flori şi coroane în memoria celor dragi
A venit ziua de 1 noiembrie, prilej pentru fiecare dintre noi să aducă un omagiu celor apropiaţi sufletului lor, care au trecut în nefiinţă. Coroane, flori, lumânări şi candele su fost oferite spre vânzare într-o ofertă foarte bogată în pieţe şi în spaţiile special amenajate.
- 01 Noiembrie 2008
- Citeste
Ciudăţenii şi promisiuni
Uneori rămâi uimit privind la realităţile vremurilor noastre, la ce se petrece în jurul tău, şocat de ceea ce sunt în stare să facă unii oameni, de la neobrăzarea parlamentarilor de a-şi mării pensiile şi aşa uriaşe (săracii de ei...), la tinerele fete care ajung mame la 12-13 ani, goana după înavuţire cu orice preţ, la câte şi mai câte alte "ciudăţenii", care toate te fac să te întrebi: Unde este omul - minunea creată de Dumnezeu?!
- 01 Noiembrie 2008
- Citeste
Spitalul Municipal Oradea, o unitate de nivel european!
Zilele trecute, internat fiind la Spitalul Municipal Oradea (fostul Spital de copii), Secţia adulţi, am avut ocazia să simt pe propria-mi piele condiţiile oferite pacienţilor care se internează în această unitate spitalicească.
- 01 Noiembrie 2008
- Citeste
Balul Bobocilor, la Liceul din Tinca
Sala Căminului Cultural din Tinca a găzduit, recent, un spectacol tineresc, protagonişti fiind elevii claselor a IX-a A şi B, care au participat la Balul bobocilor organizat în cinstea lor. Elevii claselor a XI-a A şi B, împreună cu profesoarele diriginte, Daniela Frese şi Leontina Tripon, au organizat o reuşită activitate cu caracter cultural-artistic, la care au participat peste 500 de spectatori.
- 01 Noiembrie 2008
- Citeste
Finiş: Noul pod se va construi, dar... unde?
Podul Cătanelor din comuna Finiş, "Golden Gate", cum îi zic unii săteni, e frumos, e, vorba ceea, sublim, dar lipseşte cu desăvârşire!
- 01 Noiembrie 2008
- Citeste
Holod: Primărie nouă, dar şi teren de sport cum altul nu-i!
Noul sediu al Primăriei Holod reprezintă cu adevărat o construcţie emblematică pentru această comuna alcătuită din opt sate. Cu îndreptăţire şi spre mândria fiecăruia dintre locuitorii săi, pe cărţile de vizită ale Holodului va fi imprimată această clădire ce îmbină inspirat şi armonios elemente constructive exterioare tradiţionale cu linia modernă a interiorului, subliniată de dotarea tehnică performantă a birourilor.
- 01 Noiembrie 2008
- Citeste
Administraţia locală, într-o nouă relaţie cu cetăţenii
Comuna Lăzăreni este una dintre cele mai sărace din judeţ, conform spuselor edililor acesteia. În aceste condiţii, administraţia locală are o misiune cât se poate de grea în încercarea de a schimba înfăţişarea actuală a aşezării.
- 01 Noiembrie 2008
- Citeste


