Compania Naţională Poşta Română a organizat sâmbătă, în staţiunea Băile Felix, etapa naţională a competiţiei profesional-sportive Marşul factorilor poştali, ajunsă la cea de-a 32-a ediţie. La startul întrecerii s-au aliniat 33 de poştasi şi 33 de postăriţe, calificaţi în urma etapelor judeţene şi regionale. Ocupantele primelor trei locuri în proba destinată fetelor şi primii cinci clasaţi la băieţi vor reprezenta România la Balcaniada Marşului factorilor poştali, care va avea loc în toamna acestui an la Sibiu. Regulamentul concursului a respectat regulile pe care Federaţia Română de Atletism le impune pentru întrecerile de marş, proba de concurs pentru bărbaţi desfăşurându-se pe distanţa de 7 km, iar cea rezervată femeilor fiind de 3 km. Concurenţii au îmbrăcat uniforma de poştaş şi au purtat pe umăr genţi poştăşeşti de 5 kg bărbaţii şi de 3 kg femeile.
Social
Magistraţii bihoreni au intrat în focul evaluării
Procurorii şi judecătorii bihoreni sunt, în această perioadă, evaluaţi individual pentru activitatea depusă, integritatea şi profesionalismul de care au dat dovadă în ultimii ani. În urma evaluărilor, fiecare procuror sau judecător va primi un calificativ, iar cei a căror activitate lasă de dorit riscă să fie eliberaţi din funcţii pentru incapacitate profesională.
- 09 Iunie 2008
- Citeste
Dublu moment aniversar-Ziua Eroilor şi 17 ani de la înfiinţarea ANCMRR din MIRA
Cu prilejul Zilei Eroilor şi a împlinirii a 17 ani de la înfiinţarea ANCMRR din MIRA, într-un cadru festiv, s-a desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, concursul de tragere cu pistolul, în Poligonul MIRA Bihor. La concurs au participat membri din conducerile organizaţiilor judeţene ale ANCMRR-MIRA, ANCMRR SRI, ANCMRR din MAp. şi AVR din MIRA.
- 09 Iunie 2008
- Citeste
Peste 6.000 de persoane, în căutarea unui loc de muncă
În primul trimestru al anului 2008, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) s-au înregistrat 262.000 de persoane dornice să-şi găsească un loc de muncă.
- 09 Iunie 2008
- Citeste
Zece răniţi în urma unei coliziuni între două autobuze
Zece persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, după ce două autobuze s-au ciocnit, vineri seara, pe Drumul Judeţean 797, în localitatea bihoreană Girişu de Criş.
- 09 Iunie 2008
- Citeste
Primim la redacţie!-Un apel la conştiinţă ca un strigăt de disperare
Subscrisele SC Andana Servcom SRL, SC Minibistro SRL,
SC Interflash SRL şi Biroul Notarului Public Matei Monica Mihaela, toate cu sediul în imobilul situat în Oradea, str. Avram Iancu, nr.2 , prin reprezentanţii legali ne vedem obligaţi a reveni în presă cu povestea imobilului de la adresa de mai sus, al cărui parter a făcut obiectul cunoscutelor "inginerii" ale firmei fostului primar Petru Filip, SC Investmond SA, prin care aceasta a devenit proprietară asupra unei suprafeţe duble faţă de cea cumpărată.
- 09 Iunie 2008
- Citeste
Şase persoane preferă viaţa sub cerul liber
Pe strada Eftimie Murgu din Oradea, o familie de etnie romă îşi trăieşte viaţa de zi cu zi sub cerul liber de mai bine de o lună. Şase persoane, adulţi şi copii, trăiesc pe marginea drumului, indiferent de condiţiile meteo.
- 09 Iunie 2008
- Citeste
Ştrandul din Aleşd revine în proprietate publică
După şase ani de administrare privată, ştrandul orăşenesc din Aleşd, cu apă termală, revine în proprietate publică şi administrarea S.C. Salubri.
- 09 Iunie 2008
- Citeste
Condamnat la zece ani de închisoare pentru viol
Magistraţii bihoreni au condamnat, săptămâna aceasta, la zece ani de închisoare un tânăr de 21 de ani, care, în vara anului trecut, a violat o minoră în vârstă de 13 ani.
- 08 Iunie 2008
- Citeste
Elevi orădeni în vizită la Tribunalul Bihor
Tribunalul Bihor, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, a organizat, ieri, o întâlnire la care au participat elevii din clasele a IX-a de la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" din Oradea.
- 08 Iunie 2008
- Citeste


