În şedinţa de azi a Consiliului Local Oradea vor fi supuşi aprobării indicatorii tehnico-economici pentru realizarea coridorului verde din strada Barcăului şi pentru amenajarea unui parc în zona străzii Romer Floris.

 

Valoarea estimată pentru realizarea coridorului verde din Ioşia este de aproximativ 9 milioane lei. „Coridorul verde va fi constituit din trei zone: zona A - delimitată de str. Oneștilor și Meșteșugarilor, cu o suprafață de 16.177 de mp, zona B - delimitată de str. Meșteșugarilor și Greierului, cu o suprafață de 11.305 mp și zona C - delimitată de str. Greierului și gardul Companiei de Apă Oradea, cu o suprafață de 10.500 mp. Rezultă un total de 38.000 mp, care va deveni, în momentul în care va fi finalizat, unul dintre cele mai mari parcuri din municipiul Oradea”, a menţionat viceprimarul Florin Birta. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, se va trece la organizarea procedurii de licitație pentru proiectare și execuție, acest proiect urmând să fie realizat pe fonduri europene.

Un alt parc pentru care se cere azi aprobarea indicatorilor tehnico-economici este cel din zona străzii Romer Floris (în spatele străzii Bumbacului). Proiectul vizează amenajarea a unei suprafeţe de aproximativ 1.500 mp, valoarea estimată a lucrării fiind de 1,3 milioane lei. „Încercăm să prindem şi acest proiect pe fonduri europene, însă în prezent avem unele probleme legate de proprietate”, a declarat Florin Birta. Dacă Primăria nu va reuşi să exproprieze terenul care nu-i aparţine în prezent pentru ca proiectul să poată fi realizat din fonduri europene, investiţia va fi făcută din bani de la bugetul local.

 

Acord cadru pentru plantat arbori

Consilierilor locali li se cere să-şi dea acordul pentru demararea procedurii pentru achiziţia serviciilor pentru plantat arbori în municipiul Oradea, care se va finaliza cu încheierea unui acord cadru pentru o perioadă de trei ani.

 

Viceprimarul Florin Birta a anunţat că Primăria este în procedură de achiziţie a 500 de arbori de dimensiuni mari - 4 m înălţime, grosime de 20 cm. La licitaţie au depus oferte trei firme. „pentru a nu mai avea probleme cu plantările de arbori, vom aproba în şedinţa de mâine (n.r. - azi) un acord cadru pe trei ani pentru plantările de arbori”, a afirmat Birta, care estimează că, în acest fel, vor fi plantaţi 3.000 de arbori în Oradea. Licitaţia va avea loc după aprobarea proiectului de către consilierii locali. Potrivit propunerii executivului, valoarea maximă ce va fi plătită de la bugetul local în cei trei ani de acord cadru nu va depăşi 2,94 milioane lei fără TVA. „Se estimează că va fi atribuit câte un contract subsecvent având valori egale în fiecare din cei trei ani reprezentând durata acordului-cadru”, se menţionează în raportul de specialitate, valoarea maximă a contractului subsecvent fiind stabilită la 980.000 lei fără TVA.