Beiuș - Ziua maghiarilor, sărbătorită la bustul lui Petőfi
Ziua de 15 martie 2015 a avut o încărcătură specială pentru etnicii unguri beiușeni, aceștia aniversând într-un cadru nou Ziua maghiarilor de pretutindeni. Pentru întâia oară, beiușenii de etnie maghiară au sărbătorit ziua ce marchează începutul revoluției de la 1848 din Ungaria chiar în fața bustului lui Petőfi Sándor, unul dintre cei mai importanți exponenți ai generației pașoptiste maghiare.
Dezvelit anul trecut, la 9 iunie, în parcul din faţa bisericii reformate, bustul poetului revoluționar maghiar Petőfi Sándor a devenit, firește, locul unde comunitatea maghiară din Beiuș și din împrejurimi se îndreaptă pentru a aduce prinosul recunoștinței față de înaintași.
Cu prilejul Zilei de 15 martie, numeroși beiușeni de etnie maghiară au participat la ceremonia religioasă oficiată la biserica reformată din urbe, aniversând astfel cele 167 de primăveri trecute de la izbucnirea revoluției pașoptiste maghiare. Printre invitații la festivitățile ocazionate de Ziua maghiarilor de pretutindeni s-au numărat deputatul Gheorghe Costin și viceprimarul municipiului Beiuș, Gabriel Popa.
După slujba oficiată de parohul Reman Elek-Ștefan, un grup de copii din clasele I-IV de la secția maghiară a Școlii Gimnaziale „Nicolae Popoviciu" din Beiuș a prezentat un scurt program artistic compus din poezii și cântece în limba maternă. În continuare, viceprimarul Gabriel Popa a subliniat buna colaborare dintre majoritarii români și celelalte etnii din urbe, vorbitorul făcând un apel la coeziune comunitară și asigurându-i pe cei prezenți de sprijinul autorităților locale pentru toate activitățile comunității maghiare locale.
La final, a avut loc ceremonia depunerii de jerbe de flori la bustul poetulul Petőfi Sándor, iar parohul Reman Elek-Ștefan a vorbit despre importanța Revoluției de la 1848, arătând că, deși înfrântă, aceasta a lăsat generațiilor următoare un set de idealuri, de valori sociale, dintre care libertatea și egalitatea sunt, cu certitudine, cele mai importante. În final, trebuie subliniat, ca o dovadă a unei dezirabile normalități, că parohul maghiar Reman Elek-Ștefan și-a ținut alocuțiunea în limba română.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.