Birou Unic la Cimitirul Municipal
Astfel, servicile de evidenţă, concesionare, reconcesionare a locurilor de înmormântare şi programare a înmormântărilor s-au mutat de la magazinul de pompe funebre de pe strada Primăriei, în Biroul Unic din cimitir. Pentru renovarea şi reamenajarea sediului administrativ ADP a făcut investiţii de aproximativ 60.000 de lei. Prin deschiderea Biroului Unic, cetăţenii vor fi scutiţi de drumurile repetate între Primărie, magazinul de pompe funebre al ADP şi Cimitirul Rulikowski. Astfel, după obţinerea certificatului de deces de la primărie, toate celelalte servicii vor putea fi obţinute la Biroul Unic de la cimitir. La magazinul de pompe funebre se pot cumpăra sicrie, cruci şi alte obiecte specifice. "Am ţinut neapărat să scurtez timpul orădenilor care apelează la serviciile noastre şi să-i scutim de drumuri în plus. Mă bucur că, odată cu această investiţie, am reuşit să pun în practică unul dintre obiectivele mele, acela de a veni în sprijinul orădenilor atunci când au cea mai mare nevoie", a menţionat Andrica Liviu, director general al SC ADP SA.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.