Anul ce stă să vină aduce unele modificări în rândul şomerilor. Indemnizaţia de şomaj va fi diminuată, ea urmând să reprezinte 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, iar acordarea acesteia poate înceta, dacă persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor pe care-l au. 

De la 1 ianuarie se schimbă modul de calcul a indemnizaţiei de somaj. Astfel, indemnizaţia de somaj va reprezenta, începând cu 2011, 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, de 500 lei, şi nu va mai fi raportata la salariul minim, majorat la 670 lei. „Conform Ordonanţei de Ungenţă 108/2010 nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă", a precizat Daciana Nica, directorul executiv adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor. Spre exemplu, dacă anul acesta un şomer primeşte 450 lei de la anul va primi doar 375 lei. O altă prevedere a noii ordonanţe face referire la faptul că indemnizaţia de şomaj poate înceta la data refuzului nejustificat de a se încadra într-un loc de muncă conform pregătirii sau nivelului studiilor. Începând cu data de 16 decembrie, a intrat în vigoare Legea 233, care modifică şi competează Legea 76/2002. Astfel, conform noii legi, la stabilirea stagiului minim de cotizare de 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii, nu se iau în considerare perioadele care reprezintă stagiu de cotizare utilizate pentru stabilirea şi acordarea anterioară a unui drept la indemnizaţia de şomaj. „Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj trebuie să anunţe agenţia de apariţia stării de incapacitate temporară de muncă în termen de 24 de ore de la data acordării concediului medical", a precizat Daciana Nica. În cazul în care persoana depune concediul medical în termen de 24 de ore, perioada de incapacitate de muncă prelungeşte perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj. În cazul în care concediul nu este depus în 24 de ore de la acordare perioada de incapacitate de muncă face parte din perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj. Se stipulează, de asemenea, că persoanele beneficiare de indemnizaţie de şomaj au obligaţia de a comunica AJOFM dacă participă la programe de formare profesională cu finanţare nerambursabilă.