Având în vedere atenţionarea de cod galben de ger persistent, valabilă şi pentru judeţul Bihor în intervalul 9 – 10 iauarie, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana” recomandă cetățenilor respectarea unor măsuri menite a le proteja viața.

 

Pompierii bihoreni vă recomandă să ascultaţi la radio, televiziune, buletinele meteorologice şi informaţiile autorităţilor locale responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă. Mâncaţi regulat şi beţi lichide, dar evitaţi excesul de cofeină şi alcool. Evitaţi să vă extenuaţi când curăţaţi zăpada depusă. Efortul fizic în condiţii de frig extrem poate cauza un atac de inimă. Înainte de a ieşi afară pentru a face efort fizic, este necesară o încălzire a organismului. Fiţi atenţi la semnele de îngheţ. Acestea includ pierderea simţurilor şi culoarea albă a vârfurilor degetelor de la mâini, de la picioare, a urechilor şi a nasului. Dacă observaţi astfel de simptome, solicitaţi imediat ajutor medical. Fiţi atenţi la semnele de hipotermie. Acestea includ frisoane incontrolabile, pierderea memoriei, dezorientare, incoerenţă, exprimare neclară, somnolenţă şi epuizare aparentă. Dacă observaţi astfel de simptome, duceţi victima într-un spaţiu călduros, îndepărtaţi-i hainele umede, încălziţi-i mai întâi partea centrală a corpului şi, dacă victima este conştientă, administraţi-i băuturi calde non-alcoolice. Solicitaţi ajutor medical cât mai urgent posibil. Economisiţi combustibilul pentru încălzit, dacă este necesar, menţinând temperatura în casă mai redusă decât în mod normal. Nu suprasolicitaţi instalaţia electrică a locuinţei prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere. Amplasaţi mijloacele de încălzire portabile la distanţă de cel puţin 1 metru faţă de materialele combustibile. Utilizaţi autoturismul, numai dacă este absolut necesar. Dacă trebuie să conduceţi, luaţi următoarele măsuri: circulaţi doar ziua, niciodată singur, şi anunţaţi cunoştinţele despre programul dumneavoastră; folosiţi drumuri principale; evitaţi drumurile secundare considerate scurtături. Porniți la drum doar dacă este necesar. De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor atrage atenţia cetăţenilor asupra pericolului la care se expun prin practicarea activităţilor de agrement pe suprafaţa îngheţată a râurilor, iazurilor, lacurilor, barajelor şi canalelor colectoare din judeţ, întrucât gheaţa poate ceda în orice moment, periclitându-le viaţa. Astfel, pentru preîntâmpinarea unor evenimente ce pot avea consecinţe tragice, recomandăm părinţilor să explice copiilor riscurile pe care le implică plimbările sau jocurile practicate pe suprafaţa îngheţată a apelor, interzicându-le astfel de activităţi şi supraveghindu-i în permanenţă. Având în vedere faptul că straturile de gheaţă de la suprafaţa lacurilor sunt foarte înşelătoare, părând a fi mult mai groase decat sunt în realitate, îi sfătuim pe pescari să evite pescuitul la copcă, înlăturând astfel riscul de înec în urma prăbușirii sub stratul subţire de gheață.