Campionatul Ligii a IV-a a ajuns la etapa a 7-a, în care primele trei clasate au obţinut victorii mai mult sau mai puţin clare. Liderul CS Bihorul Beiuş îşi continuă parcursul perfect şi după testul de la Universitate, unde s-a desprins pe final de studenţii orădeni.
Sport
Crișul Sântandrei – CS Diosig 4-1 (3-0) - Derby bihorean decis în 12 minute
Duelul bihorean din seria 10 a Ligii a III-a a fost tranşat din prima repriză de Crişul Sântandrei, în timp ce nou promovata CS Diosig mai are de aşteptat până să bifeze primul succes, ajungând la patru înfrângeri consecutive.
- 29 Septembrie 2024
- Citeste
Lotus Băile Felix – CSC Ghiroda 0-1 (0-0) - Surprinşi pe final
Victorioasă pe final în ultimele partide, Lotus Băile Felix a trăit vineri dezamăgirea pierderii unui joc in extremis. Echipa bhoreană a cedat pe teren propriu (0-1) cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, o echipă incomodă şi rutinată, în revenire de formă după un debut de campionat mai slab.
- 29 Septembrie 2024
- Citeste
Meciuri de Liga a III-a la Sântandrei şi Sânmartin - Duel bihorean în seria 10
Cele două echipa bihorene din seria 10 a Ligii a III-a vor fi adversare sâmbătă, de la ora 17.00, la Sântandrei, într-un joc în care miza punctelor animă ambele tabere.
- 27 Septembrie 2024
- Citeste
Runda a 5-a în eşalonul cinci
Toate partidele etapei a 5-a din eşalonul cinci se dispută duminică, fără ca vreun joc să aibă statututul de derby.
- 27 Septembrie 2024
- Citeste
CSU Poli Timișoara – CSM Oradea - Ar trebui să fie doar o formalitate
Handbaliștii orădeni susțin la sfârșitul acestei săptămâni, mai exact duminică, 29 septembrie, cu începere de la ora 17.00, în Sala Constantin Jude din Timișoara, partida contând pentru etapa a 3-a din Seria A a Diviziei a împotriva echipei CSU Politehnica din localitate. Intrarea spectatorilor va fi liberă.
- 27 Septembrie 2024
- Citeste
CSO Ștei – ACS Vadu Crișului 2-0 (1-0) - Diferența putea fi mai clară
Șteienii au obținut a doua victorie consecutivă în actuala ediție de campionat în fața unui adversar care, practic, aproape a refuzat jocul ofensiv, rezumându-se la o apărare „tip arici”, care, totuși, a cedat de două ori.
- 26 Septembrie 2024
- Citeste
Beiuşul şi restul echipelor... - Liderul a surclasat CAO în derby-ul Ligii a IV-a
Rezultat neverosimil în derby-ul campionatului Ligii a IV-a, câştigat la scor de CS Bihorul Beiuş în faţa principalei urmăritoare CAO, căreia i-a perforat poarta de şapte ori! Beiuşenii au maximum de puncte după şase etape şi s-au desprins la cinci lungimi de următoarea clasată.
- 26 Septembrie 2024
- Citeste
CSM Focşani – FC Bihor Oradea - Nou promovate în criză de puncte
Nou promovatele CSM Focşani şi FC Bihor vor fi advrsare adversare directe în etapa a 7-a a ligii secunde într-un joc aspru, echlibrat, în care ambele echipe îşi pun mari speranţe la un rezultat pozitiv.
- 26 Septembrie 2024
- Citeste
CSM CSU Oradea – CSA Steaua București 94-67 - S-au desprins după pauză
Vicecampioana CSM CSU Oradea a început cu o victorie clară, 94-67 (23-17, 16-19, 28-9, 27-22), Liga Naţională de baschet masculin. Până la pauză, Steaua Bucureşti a reuşit să limiteze scorul, dar în partea secundă orădenii au jucat mai convingător şi au câştigat categoric în faţa unei nou promovate-
- 26 Septembrie 2024
- Citeste


