Derby-ul etapei a 10-a, din Seria a II-a, Liga a V-a, a atras în Depresiunea Beiușului un număr însemnat de spectatori, raportându-ne la acest eșalon, care, cu siguranță, au plecat satisfăcuți la finalul unui joc „zgârcit” în prima repriză la capitolul goluri, însă foarte „darnic” în cea de-a doua, când am consemnat opt reușite, una mai frumoasă decât cealaltă.
Sport
CSM Oradea – CN Mataro - Primul act din lupta pentru semifinale
Vicecampiopana României la polo dispută astăzi, de la ora 19.00, în Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea, prima manşă din cadrul sferturilor de finală ale Euro Cup împotriva echipei iberice, CN Mataro.
- 29 Octombrie 2019
- Citeste
Progresul Sîniob – CAO Oradea II 1-3 - Victorie pe maidan
În această partidă, jucătorii lui CAO II au avut de înfruntat, pe lângă jocul avântat al gazdelor, şi o suprafață de joc denivelată pe care nu se puteau construi faze eficiente. Apoi a fost nevoie de puțină șansă pentru a-și însuși toate cele trei puncte puse în joc în victoria cu 3-1 (1-1).
- 29 Octombrie 2019
- Citeste
Debut victorios la Turneul Campioanelor - Halep a câştigat duelul cu Andreescu
Simona Halep (5 WTA) a debutat cu dreptul la Turneul Campioanelor. A trecut în trei seturi, 3-6; 7-6(6); 6-3 de Bianca Andreescu (Canada; 4 WTA). Partida a durat două ore și 30 de minute.
- 28 Octombrie 2019
- Citeste
CSU Oradea - CSU Reşiţa 15-22 (8-9) - Eliminate rapid din Cupa României
CSU Oradea a încheiat rapid socotelile cu Cupa României la handbal feminin. Echipa orădeană a pierdut, pe teren propriu, jocul din turul preliminar cu colega de serie din liga secundă, CSU Reşiţa, scor 15-22 (8-9).
- 28 Octombrie 2019
- Citeste
Crosul Memorial „Gheorghe Popa-Bota” - Un concurs ajuns la ediţia 26!
Parcul „Mihai Eminescu” din Beiuș a găzduit, recent, cea de-a XXVI-a ediție a Memorialului „Gheorghe Popa-Bota”, întrecere atletică dedicată amintirii profesorului și antrenorului vulcanist Gheorghe Popa-Bota (1948-1992), multiplu campion județean, campion național universitar (în anii 1968 și 1969) și campion balcanic (1969) la 3000 m obstacole.
- 28 Octombrie 2019
- Citeste
CSO Ștei - Unirea Livada 1-2 (1-1) - Două contraatacuri letale...
...au fost suficiente pentru ca cele trei puncte să „părăsească” urbea de sub Apuseni, într-o partidă controlată autoritar de șteieni, însă „culoarele” fotbalului au dovedit, încă o dată, că nu este suficient să domini majoritatea timpului pentru a fi câștigător.
- 28 Octombrie 2019
- Citeste
Cifrele campionatului - LIGA V, ETAPA 10
Meciurile din etapa a 10-a a Ligii a 5-a s-au încheiat cu următoarele rezultate:
- 28 Octombrie 2019
- Citeste
CSC Sânmartin - CFR 2 Cluj 2-0 (1-0) - Mai experimentaţi şi pragmatici
Pe tot parcursul ei, această partidă din etapa a 10-a a Ligii a III-a, a fost una foarte echilibrată. În fața rutinei Sânmartinului, clujenii s-au prezentat cu mult elan și poate cu un plus de combativitate, mai ales în partea a doua a jocului, dar au fost modești la finalizare, unde gazdele au fost superioare câștigând astfel partida cu scorul de 2-0.
- 27 Octombrie 2019
- Citeste
Sănătatea Cluj - Luceafărul Oradea 2-2 (1-2) - Puncte irosite iar pe final...
La fel ca în precedenta deplasare, Luceafărul Oradea a scăpat printre degete puncte importante. Dacă la Dej a pierdut in extremis cu 1-2, la Cluj a fost egalată tot pe final de Sănătatea, echipa cu media de vârstă cea mai ridicată din Liga III, Seria 5.
- 27 Octombrie 2019
- Citeste


