Aproape cinci goluri pe meci în Liga a IV-a - Andrei Şumălan e golgeterul turului
Turul Ligii a IV-a s-a încheiat cu o medie ridicată de goluri, aproape cinci pe partidă. Şi golgeterul primei părţi a campionatului, Andrei Şumălan (CS Oşorhei) are o cifră bună, de 24 de reuşite, în cele 15 etape.
În cele 120 de meciuri, încheiate cu 60 de victorii ale gazdelor, 50 ale oaspeţilor şi zece egaluri, s-au marcat 596 de goluri, adică o medie de 4,96 pe joc, scorul maxim fiind 15-0 în duelul CS Bihorul Beiuş – AS Olcea, încheiat după doar 51 de minute din cauza faptului că oaspeţii au rămas în efectiv incomplet. De altfel, beiuşenii, cu punctaj maxim în tur, au cel mai bun atac (79 goluri) şi cea mai ermetică defensivă (7 goluri). La polul opus se află Izvorul Cociuba Mare şi AS Olcea, cu doar 11 goluri marcate, ultima echipă având şi cea mai slabă defensivă, cu 90 de goluri primite.
În ceea ce priveşte golgeterii, Şumălan (29 ani) este urmat de Sorin Ban (Foresta Tileagd) – 16 goluri; Andrei Iacob (CSM Olimpia Salonta ), Cătălin Galea (Universitatea Oradea) – 15 goluri; Zadori Sebastian (CAO) – 14 goluri; Lakatos Janos (Unirea Valea lui Mihai) – 12 goluri; Radco Iabloncic (Olimpia Salonta) – 11 goluri şi de un grup de cinci jucători cu câte zece reuşite: Waritz Akos, Daniel Lasconi, Raul Ardelean (CAO), Bartha Ricardo, Ilie Alexandru Lezeu (CS Bihorul Beiuş).
Campionatul Ligii a IV-a se va relua anul viitor pe 9 martie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.