Cișmeaua microbistului - La Roşia va fi „magnetul” etapei
Mai mult sau mai puțin satisfăcuți au fost microbiștii din Depresiunea Beiușului, la finalul săptămânii trecute, deoarece favoriții le-au oferit atât satisfacții cât și dezamăgiri, dar tocmai prin acest aspect sportul, prin rezultatele imprevizibile, este un fenomen atât de iubit.
Vașcău, Beiuș, Buntești, Căbești au fost localitățile unde atât „mingile zburătoare” cât și cele de la „sol” au făcut parte din agenda celor care iubesc sportul, indiferent de disciplină.
Micii voleibaliști, calificați la turneul final
Alături de București, Dej și Baia Mare, orașul Ștei a găzduit, la finalul săptămânii trecute, o grupă din cadrul turneului semifinal a Diviziei Minivolei Masculin, sub egida Federației Române de Volei, unde echipa locală, CSȘ „Avram Iancu”, a reușit spendida performanță de a se califica la turneul final pe țară. Este o mare realizare a micilor voleibaliști șteieni care astfel duc mai departe tradiția acestei discipline sportive atât de iubită pe aceste minunate meleaguri, darși motive de satisfacție pentru cei care îi sprijină, Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei împreună cu Primăria și Consiliul Local Ștei, care întotdeauna au fost aproape de aceștia. Turneul final se va disputa într-un oraș ce va fi stabilit de către comisa centrală de competiții din cadrul FRV.
La Beiuș, „praful de pușcă” a fost inofensiv
Dacă în avancronica meciurilor ce s-au disputat în Depresiunea Beiușului la finalul săptămânii trecute capul de afiș era derby-ul dintre beiușeni și șteieni, în care „mirosea a praf” de pușcă, confruntarea a confirmat contrariul, deoarece spectatorii au asistat la cea mai slabă reprezentație din ultmii ani. De altfel, remiza albă consemnată la finalul meciului a reliefat forma slabă a gazdelor, în timp ce șteienii au „ciupit” un punct care, cu mai multă îndrăzneală, putea fi „transformat” într-o victorie. Pe „Valea Căbeștenilor”, tot într-o dispută între vecini, „gloria” a rămas în culise, pentru că și aici s-a consemnat remiza. Liderul Ligii a V-a, Biharea Vașcău, a mai contabilizat un „set” în dauna celor din Ciumeghiu prin care și-a mărit diferența față de principalele urmăritoare. Bunteștenii, într-un ritm foarte bun în acest retur, au înregistrat și ei o victorie la scor, 5-1, cu cei din Tărian.
La Roșia se prevăd „zorile” unui meci atractiv
La Ștei, mâine de la ora 11.00, se va auzi primul fluier al acestui sfârșit de săptămână, când echipa locală, CSO, va viza „unirea” grupului în fața oaspeților de la Valea lui Mihai în speranța obținerii celor trei puncte care să-i propulseze în clasament.Cealaltă componentă a Ligii a IV-a, CS Bihorul Beiuș, va avea un examen dificil în fața „studenților” orădeni în deplasare, unde, cu siguranță, se va „agăța” de fiecare șansă pentru a părăsi zona „nisipurilor mișcătoare”. În Liga a V-a, Seria a II-a, meciurile vor debuta la Beiuș, tot mâine, dar de la ora 17.00, unde beiușenii, care compun echipa Unirea Oșorhei, vor da piept cu cei din Pomezeu, într-un meci atractiv în care gazdele vor spera la prima victorie din retur, în timp ce oaspeții vin după un succes „zdrobitor” obținut duminică pe teren propriu. Cel mai atractiv joc din „Țara Beiușului” se va disputa la Roșia, duminică de la ora 14.00, unde echipa locală, Unirea, va avea un meci dificil cu bunteștenii, o echipă care are doar rezultate pozitive în acest retur, victorii acasă și remize în deplasare. Echipa antrenată de Dorin Boca, Biharea Vașcău, se deplasează la Tărian, o grupare care nu prea pune probleme în deplasare, însă acasă schimbă „registrul tactic”. În acest meci gazdele vor dori să confirme zicala că „orice pechinez devine în curtea sa dulău”, însă „ceasul elvețian”, cum este denumit liderul seriei, va dori să-și continue parcursul la „secundă”, menținându-și seria victoriilor din acest retur, prin care domină campionatul.
PENTRUDUDU. DACĀ NU AI ŞTIUT DOMNUL ZIARIST POARTĀ CEAS ROLEX DE VREO 5 ANI. POATE DE AICI ŞI ASEMĀNAREA. INREST NUMAI DE BINE. VALOAREA ARE PRIORITATE.
Domnuli Boca, cred ca acest ziarist merita cadou un ceas elvetian la sfarsitul campionatului.... S-au l-a primit deja!? Ca prea la secunda scrie :))))