CN de box pentru cadeţi - Doi pugilişti de la BC Holod, printre medaliaţi
La Campionatul Național de box pentru cadeți desfăşurat la Satu Mare cu participarea a 194 de concurenți, au fost prezenţi şi şapte pugilişti bihoreni. Doi dintre aceștia, Silviu Agud (46 kg) și Bogdan Iova (54 kg), au reușit să se claseze pe podium, clasându-se pe locul 3 la categoriile lor de greutate.
Ambii medaliaţi sunt legitimați la BC Holod (antrenori Mihai Miklos, Sorin Alexa). „Rezultatele lor sunt remarcabile, ținând seama de faptul că ei practică boxul doar de șase-șapte luni. Medalia lui Bogdan Iova putea fi și mai strălucitoare, dar el a fost dezavantajat în mod flagrant de arbitri în semifinale. De asemenea, și ceilalți sportivi pe care I-am deplasat la competiție ar fi putut obține rezultate mai bune, dar ei avut neșansa de a-i întâlni în primele tururi chiar pe viitorii campioni ai categoriilor lor de greutate”, a afirmat antrenorul coordonator Mihai Miklos, care mai pregăteşte boxeri la CS Crișul Oradea şi BC Girișul de Criș.
Ceilalţi sportivi prezenţi la CN de cadeți au fost: Darius Balaj (41,5 kg), de la BC Girișu de Criş, Octavian Toma (48 kg), Florinel Lingurar (48 kg), Adrian Agud (50 kg), și Bogdan Știubea (68 kg), de la BC Holod. „Este bine că secția noastră de box trăiește și are rezultate prin colaborările cu cluburile din județ. În oraș este foare dificil să mai găsești copii și tineri dispuși să practice acest sport”, a comentat Ionel Bungău, directorul CS Crișul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.