Cele patru terenuri cu zgură de la Baza Sportivă ,,Iris’’ Ștei  vor găzdui, în perioada 14-16 aprilie, turneul de categoria I, inclus în calendarul competiţional a Federaţiei Române de Tenis, dotat cu ,,Cupa oraşului Ştei’’, ediţia a zecea.

 

Primăvara și-a intrat în drepturi depline la poalele Munților Apuseni, iar pe lângă buchetele de ghiocei prezente în vazele gospodinelor șteience, alți „ghiocei” doresc să aducă și mai multă căldură în sufletele acestora, deoarece practicanții „sportului alb” vor concura la a zecea ediție a „Cupei orașului Ștei” la tenis de câmp. Pentru acest turneu din Depresiunea Beiușului și-au anunțat prezența tenismeni din Reșița, Arad, Zalău, Sibiu, Baia Mare, Cluj, Deva, Hunedoara, Bacău, Târgu Mureș, Oradea, Salonta și, binențeles, Ștei. Aceştia vor participa la categoriile de vârstă 10, 12, ani, atât la fete cât şi la băieţi, turneul fiind supervizat din partea FRT de arbitrul internaţional Elek Benedek. Echipa gazdă, CS TC „Iris” Ștei, pregătită de Călin Bara,va fi compusă din Andreea Barna, Alexandru Petriș, Iulian Sere, Cătălin Laza, Teofan Hoza Pastor, Sebastian Moș. Principalul sponsor al acestui turneu va fi Primăria şi Consiliul Local Ştei, prin implicarea ing. Iulian Balaj şi ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul oraşului Ştei, care vor acorda premiile câștigătorilor turneului, împreună cu preşedintele CS „Iris’’ Ştei, Călin Bara.  Favorita turneului, la categoria 12 ani fete, va fi șteianca Andreea Barna, o tenismenă care a urcat vertiginos în clasamentul întocmit de federația de specialitate, intrată în „Top 50”, mai precis pe locul 48, datorită celor 1646 de puncte acumulate în competițiile oficiale. „Sigur, îmi pun mari speranțe în fiecare jucător din echipa mea la acest turneu, cât de cât jubiliar, dorind pentru fiecare a clasare, dacă se poate, pe o treaptă cât mai sus pe podium. Sper ca și de această dată publicul, compus, evident, în majoritate din părinții sportivilor, să aibă parte de meciuri foarte echilibrate, dar și spectaculoase”, a spus, într-o mică pauză la Baza Sportivă „Iris” Ștei, Călin Bara, preocupat în aceste zile cu pregătirea, în cele mai mici detalii, ale acestui turneu. Aşadar, la acest sfârşit de săptămână drumurile şteienilor, şi nu numai, vor duce înspre Baza Sportivă „Iris„ Ștei, ca şi luna viitoare când, în perioada 5-7 mai, se va desfăşura turneul de tenis dotat cu Cupa „Frutti  Fresh’’, ediţia a opta.