CSM CSU Oradea s-a revanşat după înfrângerea suferită în tur şi a dispus cu 86-71 (23-14, 23-18, 19-26, 21-13) de Phoenix Galaţi în etapa a 11-a din Liga Naţională. A fost a patra victorie consecutivă a orădenilor, care se vor reîntâlni iar cu Phoenix în 10 februarie, în turneul final al Cupei României.

 

A fost un meci pe care CSM CSU Oradea l-a controlat în permanenţă, cu menţiunea că în sfertul trei s-a relaxat, permiţând gălăţenilor să se apropie la cinci puncte (72-67), cu cinci minute înainte de final. Gazdele au reuşit însă să se redreseze la timp şi în ultimele minute scorul a luat proporţii (86-71). "Mă bucur că am câștigat acest meci. La final a fost o diferență mincinoasă totuși. A fost un moment în care oaspeții s-au apropiat foarte tare de noi. În condițiile date, cu atâtea schimbări în lotul de jucători, mă declar oarecum mulțumit. Până la urma era important să câștigăm. De asemenea, am făcut-o la o diferență mai mare decât am pierdut la Galați și din acest punct de vedere obiectivul este atins. Sunt mulțumit de anumite momente. Chiar au fost momente în care am jucat foarte frumos. Însă am avut foarte multe oscilații și ele au fost mari. Este ceva la care trebuie să lucrăm. Sigur că am avut o alcătuire limitată, am jucat cu cinci străini și rotația noastră a fost limitată la opt jucători", a comentat Cristian Achim, antrenorul principal al CSM CSU Oradea.

Următorul joc se anunţă mai dificil, cu SCM U Craiova, în deplasare, miercuri, 31 ianuarie, de la ora 18.15.

CSM CSU Oradea: Nicolescu 8, Gajovic 17 (3×3), Pasalic 13 (2×3), Kariniauskas 14, Valeika 10, B. Ţîbîrnă 2, Mandache 16 (3×3), Gavrilă, Ionescu, Richard 6 (1×3), Fometescu, Denison. Antrenor: Cristian Achim. Asistenţi: Milan Mitrovic, Marius Marinău

Phoenix Galaţi: Kalve 12 (1×3), Hadzifezovic 9 (1×3), Gugino 13 (2×3), Threatt 6, Măciucă 4, Andrei 3 (1×3), Petrişor 9 (1×3), Miller 15 (3×3), Artino, Sabău, Stan. Antrenor: Florin Nini. Asistent: Cornel Şerbănescu

Arbitri: Ciprian Stoica, Bukuresti László, Amalia Marchiş. Comisar FR Baschet: Doru Vinaşi.

Celelalte partide ale etapei a 16-a:

ASTĂZI

BC Mureş Tg. Mureş - U-Banca Transilvania Cluj

CS Dinamo Bucureşti - BC Timba Timişoara

Ora 17.45 BC CSU Sibiu - BCMU FC Argeş Piteşti (Digi Sport)

Duminică:

Ora 14.15 CSM Steaua Eximbank Buc. - SCMU Craiova (Digi Sport)

CLASAMENT

1. U BT Cluj-Napoca 27 puncte

2. CSM CSU Oradea 27

3. BC CSU Sibiu 26

4. CSM Steaua EximBank 26

5. BC SCM Timișoara 25

6. BCM U FC Argeș Pitești 24

7. SCM Universitatea Craiova 22

8. CS Phoenix Galaţi 22

9. BC Mureș Târgu Mureș 18

10. BC Timba Timişoara 16

11. CS Dinamo Bucureşti 15

12. CS Politehnica Iași 13.