CSM CSU Oradea - SCM OHMA Timișoara - Caută revanșa la ultima apariție din 2022
Oradea și Timișoara se duelează într-un meci de baschet masculin din etapa a 12-a din Conferința B a Ligii Naționale care se va disputa astăzi, de la ora 17.00 (Digi Sport 4, Prima Sport 2), la Arena Antonio Alexe.
În urmă cu exact o săptămână bihorenii puneau capăt seriei de 13 victorii consecutive fiind învinși 91-73, pe propriul teren, de către polonezii de la Anwil Wloclawek într-un meci din faza a doua a Europe Cup. În acel meci, gazdele au cedat în partea a doua a jocului din cauză că nu au fost capabile să găsească soluții pentru a bloca tirul de la distanță al echipei oaspete. Ca evoluție s-au evidențiat atunci Mark Ogden (18 puncte, 9 recuperări și 2 pase decisive) și Nikola Markovic (18 p, 7r). În ultimul meci de campionat, orădenii au dispus 83-75, în deplasare, de CSO Voluntari, nimeni alta decât vicecampioana României. Primii trei marcatori ai acelui meci au fost „orădenii” Neal (17p), Tarolis (15p) și K. Richard (14p). CSM CSU Oradea ocupă locul al treilea în Conferința B cu 17 puncte adunate după 8 victorii și 1 înfrângere. Poziționarea pe treapta a treia a podiumului este conjucturală câtă vreme Dinamo București, a doua clasată, și liderul SCM Timișoara, au cel puțin un joc mai mult disputat. După cum menționam anterior, forma sportivă a bihorenilor este deosebită. Pe propriul teren, aceștia au 4 victorii la activ din tot atâtea posibile în actuala ediție de campionat. Singura sincopă din acest sezon al Ligii Naționale a fost consemnată tocmai împotriva Timișoarei, în manșa tur disputată în orașul de pe Bega. De menționat faptul că Oradea are al doilea atac al Ligii Naționale cu o medie de 85,1 puncte marcate pe meci.
Bănățenii nu sunt de speriat în deplasare
Bănățenii vin la Oradea după un succes reconfortant, 70-59, obținut acasă cu Laguna București, una dintre echipele modeste ale campionatului. Gazdele au început foarte slab acel meci, cedând 39-28 prima repriză, dar au revenit în forță în partea secundă, reușind să tranșeze în favoarea lor acel meci, în cele din urmă. Ilija Dokovic (17 p, 1 r și 8 pd) și Nikola Gajic (16 p, 9r, 2pd) au fost principalii doi jucători ai bănățenilor la acea partidă, dar și pe parcursul acestui sezon, cei doi având cele mai bune medii statistice. În clasamentul Conferinței B a Ligii Naționale, SCM Timișoara este lider cu 18 puncte adunate după 8 victorii și 2 înfrângeri. Forma sportivă a echipei din Banat arată bine, cu 4 victorii și un eșec în ultimele 5 partide. În ceea ce privește prestația alb-violeților pe terenurile din deplasare, aceștia au pierdut trei din ultimele 5 partide. De menționat că SCM Timișoara activează și în Alpe Adria Cup unde a contabilizat un eșec la acest capitol statistic.
Statistică meciuri directe
Bihorenii au câștigat 4 din ultimele 5 confruntări directe, dar ultimul duel a fost chiar acea singură înfrângere, în actuala ediție de campionat. Atunci, la Timișoara, SCM s-a impus 77-73 la capătul unui meci echilibrat care practic a fost tranșat pe parcursul sfertului al doilea, singura porțiune din meci adjudecată la mai mult de o posesie (20-15). Principalii jucători ai acelei partide au fost Ilija Dokovic (18 puncte, 3 recuperări și 8 pase decisive) de la bănățeni și K. Richard și D. Tarolis, ambii cu câte 15 puncte, de la bihoreni.
Contextul în care se desfășoară această partidă ne determină să credem că Oradea va câștiga acest meci. Bihorenii vin după un eșec sever suferit în Europe Cup și vor dori să se reabiliteze în fața propriilor suporteri la ultimul joc din acest an calendaristic. Mai mult, ardelenii au de luat și o revanșă în fața Timișoarei, echipă care i-a administrat singurul eșec intern.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.