CSM Râmnicu Vâlcea - Luceafărul Oradea - „Luceferii” au o deplasare dificilă
Sfârşitul acestei săptămâni şi începutul celei viitoare se anunţă solicitante pentru Luceafărul Oradea. Echipa orădeană are parte de deplasări lungi, una în campionat şi alta în Cupa României. Primul joc este cel din etapa 13 cu CSM Râmnicu Vâlcea, programat astăzi, de la ora 11.00.
Cele două echipe sunt vecine la mijlocul ierarhiei, cu un punctaj similar (16), pe poziţiile 10 şi 11, sub aşteptări în cazul ambelor. Vâlcenii au un golaveraj mai bun cu un gol şi au în componenţă câţiva jucători experimentaţi trecuţi prin prima ligă, precum Florin Costea, Cr. Munteanu, Dina, Stana. Prin prisma acestui aspect şi a terenului propriu, vâlcenii sunt consideraţi favoriţii acestei întâlniri, deşi au dat dovadă de inconstanţă în această ediţie de campionat. „Luceferii” şi-au propus să bifeze al treilea rezultat pozitiv, mai ales că în runda precedentă au răpus fătă probleme o candidată la promovare (Chindia Târgovişte).
După acest joc, orădenii vor pleca spre Bucureşti, unde vor sta două zile, după care îşi vor continua drumul spre Galaţi, pentru meciul de marţi (ora 14.30), din „16-imile” Cupei României, cu anonima din Liga a III-a, Metalosport, locul ... în seria I, învinsă ieri în campionat (0-1) de AFK Miercurea Ciuc.
În schimb, CSM Vâlcea a avut şansa să întâlnească un adversar galonat, CFR Cluj, câştigătoarea ediţiei precedente a Cupei.
Celelalte jocuri din etapa a 13-a:
Unirea Tărlungeni - Academica Clinceni 2-2
Marcatori: M. Alecsandru 32, V. Mihai 34 / Predescu 16, M. Coman 58
ASTĂZI, ora 11.00
Dacia Unirea Brăila - FC Braşov
Metalul Reşiţa - CS Mioveni
Foresta Suceava - Şoimii Pâncota
ACS Berceni - Sepsi Sfântu Gheorghe
ORA 11.30
CS Baloteşti - Juventus Bucureşti (Digi Sport 1)
ORA 15.00
UTA - Dunărea Călăraşi (Digi Sport 1)
ASU Poli Timişoara - Olimpia Satu Mare
MÂINE, ora 11.00
Chinida Târgovişte - CS Afumaţi (Digi Sport 1).
Clasament
1.Juventus Bucureşti 12 10 1 1 43-3 31
2.FC Braşov 12 8 4 0 25-12 28
------------------------------------------------------------------------------------------------
3.Foresta Suceava 12 8 1 3 26-17 25
------------------------------------------------------------------------------------------------
4.Chindia 12 8 0 4 22-12 24
5.CS Mioveni 12 7 3 2 17-8 24
6.Satu Mare 12 7 2 3 29-10 23
7.Sfântu Gheorghe 12 6 4 2 23-9 22
8.CS Afumaţi 12 6 2 4 33-11 20
9.UTA 12 6 2 4 20-14 20
10.CSM Vâlcea 12 4 4 4 16-14 16
11.Luceafărul 12 5 1 6 10-9 16
12.Călăraşi 12 4 4 4 13-13 16
13.Dacia Brăila 12 5 1 6 16-20 16
14.Clinceni 13 4 3 6 22-25 15
15.CS Baloteşti 12 3 4 5 14-16 13
-----------------------------------------------------------------------------------------------
16.Tărlungeni 13 3 4 6 15-20 13
17.Metalul Reşiţa 12 3 0 9 11-29 9
18.ASU Timişoara 12 2 2 8 13-26 8
19.ACS Berceni 12 0 1 11 6-31 1
20.Şoimii Pâncota 12 0 1 11 1-76 1
* Primele două clasate promovează direct, iar locul 3 va juca baraj cu ocupanta poziţiei 12 din Liga I.
** Echipele de pe locurile 16-20 vor retrograda.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.