CSO Ștei - CS Bihorul Beiuș 4-2 (1-0) - Ultima verificare înaintea startului oficial
Ultima verificare înaintea startului oficial a opus, la Ștei, cele două vecine, dar și colege în Liga a IV-a. Jocul s-a dovedit un test util ambilor antrenori în vederea cristalizării unei formule de echipă prin care să „atace” viitorul campionat.
Ambii tehnicieni, Voicu Popa și Nicolae Mihoc, au rulat toți jucătorii avuți la dispoziție, încercând anumite scheme de joc, dar mai ales dorind să „sudeze” legăturile dintre compartimente. În formula de start a șteienilor s-au regăsit trei jucători care în sezonul trecut au evoluat la beiușeni, G.Ciobriș, R. Pirtea, D. Gavriș, dar și doi de la Biharea Vașcău, L. Berce și A. Bulcău, în timp ce la beiușeni titular a fost căbeșteanul Alb, iar pe parcurs a mai intrat și A. Sârb și el tot de la Gloria Căbești. De fapt, pe parcurs, în ambele tabere s-a „simțit” o infuzie de jucători tineri, din propria pepenieră, care vor face „pasul” în acest an la echipa de seniori. Norocea (7) a deschis scorul (1-0) profitând de o eroare în defensiva oaspeților care au răspuns prin Alb (13), însă Plisco a fost la post, pentru ca Bulcău (14) să rateze monumental doar cu portarul în față. Țirban (23) și G. Popa (30) au periclitat, cât de cât, poarta șteienilor într-o primă repriză destul de dinamică, dar fără mari ocazii de gol. Gazdele s-au desprins (2-0) imediat după pauză prin Haica (48) care a transformat o lovitură de pedeapsă, just acordată de arbitrul de conjunctură Sandu Balaj. Oncică (61) a mărit diferența, pentru ca G. Jurcă (75) să „urce” scorul la 4-0, unul destul de aspru, dar în conformitate cu situația din teren, deoarece între timp beiușenii au trimis înspre poarta adversă doar două lovituri libere, prin Mândru (64) și Fl. Popa (68). Pe final de partidă la rampă a ieșit G. Popa (79, 81) care a reușit două goluri, ultimul chiar din lovitură de colț, fixând scorul final (4-2). Chiar amical fiind, meciul a atras în tribună aproximativ 100 de spectatori printre care și o mică galerie formată din voleibalistele de la CSȘ „Avram Iancu” Ștei, care au creat o atmosferă foarte frumoasă prin încurajările făcute pe toată durata celor două reprize. Ambele echipe vor debuta duminică în cadrul Cupei României - faza judeţeană atunci când șteienii vor întâlni Zorile Buntești, în timp ce beiușenii vor înfrunta pe Gloria Căbești, ambele meciuri disputându-se pe terenul echipelor din Liga a V-a.
CSO Ştei: Plisco - Ciobriș, Dumbrăveanu, I. Pantea, L. Berce, P.Pantea, R. Pirtea, Norocea, Bulcău, Gavriș, Haica.
Au mai jucat: Jurcă, Gheban, R. Berce, Cupa, Oncică, Torok, Toma.
Antrenor: Voicu Popa.
Bihorul Beiuş: Laza - Măran, R. Bogdan, Dume, Lazea, Ignat, Alb, Stan, Popa, Țirban, Bbălănescu.
Au mai jucat: Straca, Tipea, Mihoc, B. Pirtea, Mândru, Fl. Popa, A. Sârb.
Antrenor: Nicolae Mihoc.
Cu acest lot pe care i-l are CS BIHORUL BEIUS vor retrograda.unde sunt toti beiusenii? Dar juniorii pe care Alin Popa i-a platit cu contracte de la 15 ani? Doar 2 beiuseni in lot.Cu bugetul cel mai mare din judet si sa nu ai un lot competitiv si fara antrenor.RUSINE sa va fie!!!Pacat ca ati distrus fotbalul...