Prima „întâlnire” cu mingea pe suprafața de joc în acest an a fost benefică ambelor echipe, deoarece s-a văzut pofta de joc după o vacanță de iarnă binemeritată, dar mai ales dorința de a „jongla” cu balonul rotund.

Întâlnirea de la Ștei dintre ocupanta locului nouă din Liga a IV-a și revelația Seriei a II-a din Liga a V-a, ocupanta locului doi, a avut darul să testeze ambiția echipei din liga inferioară care a vrut, și a și reușit, de altfel, să „arate” că nu întâmplător ocupă această onorantă poziție. Sigur, ar fi prematur să tragem concluzii după un singur meci, însă trebuie remarcată voința căbeștenilor care au dovedit un spirit de echipă bine „închegată” în care „amprenta” de unitate pusă de antrenorul lor, Ionuț Cergheș, este una mai mult decât vizibilă. După ce Dr. Pele (3)  a șutat puternic punându-l la grea încercare pe portarul Andrei Bogdan, oaspeții au ripostat prin A. Șerb (7) și Țiboc (9), iar câteva minute mai târziu au reușit deschiderea scorului. Raul Lasc a trimis o minge în adâncime, bine „filtrată” din suprafața proprie, iar Țiboc a făcut un „paravan”eficient pentru colegul său din linia ofensivă, Szekereș, care nu a greșit ținta, deschizând scorul, 0-1. Galea (25) și Haica (27, 30) au periclitat poarta adversă, în timp ce A. Sârb (35) a răspuns la fel. Haica (38) a luat la țintă bara laterală, pentru ca I. Pantea (40) să restabilească egalitatea, 1-1.  Veteranul de pe teren, antrenorul-jucător Sandu Balaj (55), care a rezistat tot meciul, a amenițat poarta adversă cu un șut trimis pe lângă cadrul porții, în timp ce Haica (60) a trimis slab din unghi. Ocazia reprizei a fost irosită de Lasc (65) care singur cu portarul a trimis pe lângă poartă, din marginea careului mic. Ov. Pașca (68) a trimis alături, iar Szekereș (70, 73) a avut același procedeu la poarta adversă. Un meci util ambelor tabere, disputat pe o suprafață care a „cedat” pe final, ca și jucătorii de altfel aflați la prima reprezentație. La ambele echipe a fost câte o „noutate” în formula de start, ambii provenind de la Biharea Vașcău, Ovidiu Pașca la șteieni și Andrei Bogdan, la căbeșteni, însă situația lor este una incertă deocamdată.

CSO: Plisco - Ștefan, Tat, Ov. Pașca, I. Pantea, N. Pantea, Toma, Dr. Pele, Galea, Haica, S. Balaj.

Au mai jucat: L. Bogdan, Dumbrăveanu, Matei, Tuduce.

Antrenor: Sandu Balaj.

Gloria: A. Bogdan - Mitran, Cr. Lezeu, Ștefănică, Balint, D. Lezeu, Lasc, Alb, A. Sârb, Țiboc, Szekereș.

Au mai jucat: Cociu, Cornea, Lupău, Z. Tamaș.

Antrenor: Ionuț Cergheș.