CSU Oradea - Dacia Mioveni - Duel atractiv pe semicerc
Toate datele anunță un duel interesant astăzi, de la ora 11.00, în sala de sport a Universității, unde echipa pregătită de Doina Ardelean va înfrunta o formație care o are pe banca tehnică pe Luminița Huțupan. Înfruntarea dintre CSU și Dacia Mioveni contează pentru etapa a 7-a din Seria B a Diviziei A la handbal feminin.
Foarte atratctiv a fost și jocul de la Arena „Antonio Alexe” din sezonul trecut, atunci când tânără echipă oaspete a dat o replică excelentă mai cu seamă în prima repriză. În clasament, cele două formații sunt despărțite de doar două locuri: CSU Oradea ocupă locul al 9-lea, cu 8 puncte după două succese, două remize și tot atâtea înfrângeri, în timp ce formația oaspete se clasează pe locul al 7-lea, cu un punct mai mult, după trei victorii și tot atâtea eșecuri. Parcursul avut până la ora acestui joc de către echipa argeșeană arată o oarecare inconstanță în evoluții: de la succesul categoric (31-19) în fața satelitului Coronei Brașov, până la înfrângerile clare cu Național Râmnicu Vâlcea și Minaur Baia Mare. În acest context, chiar dacă orădencele vin după patru rezultate pozitive (două victorii și două remize), studentele trebuie să fie avertizate de potențialul echipei oaspete. Mai mult, fetele din Mioveni sunt conduse de pe bancă de către Luminița Huțupan, desemnată de Federația Internațională de Handbal drept cel mai bun portar din toate timpurile. Cu toate că se află la prima experiență în calitate de principal al unei echipe, Huțupan cu siguranță are personalitatea și cunoștințele necesare pentru a-și mobiliza elevele, astfel încât acestea să dea maximum pe teren. În aceste condiții este de așteptat ca duelul să fie unul extrem de interesant. Iubitorii handbalului sunt așteptați la sală pentru a le încuraja pe orădence, intrarea spectatorilor fiind liberă. Jocul va fi arbitrat de către cuplul de primă ligă Barbu - Badiu, din Cluj-Napoca.
Celelalte partide ale rundei sunt: CSU de Vest Timișoara - CSU Reșița, FC Argeș - SCM Timișoara, Mureșul Târgu Mureș - Național Râmnicu Vâlcea și Olimpic Târgu Mureș - Crișul Chișineu-Criș. Partida Minaur Baia Mare - ACS Odorheiu Secuiesc s-a disputat ieri, după închiderea ediției, iar Corona 2 Brașov - KSE Târgu Secuiesc 40-17 s-a jucat în devans.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.