Sigure de prezenţa în play-off , CSU Sibiu şi CSM U Oradea caută o clasare cât mai bună pe final de sezon regulat în Liga Naţională de Baschet masculin. Cele două echipe se vor afla faţă în faţă astăzi, de la ora 17.00, la Sibiu, într-un meci restant din etapa a 19-a.

 

Partida trebuia să se dispute în luna februarie, dar a fost amânată la solicitatea clubului orădean, care la acea dată a jucat cu Trefl Sopot, din Polonia, în FIBA Europe Cup.

Acest joc găseşte  CSU Sibiu pe locul 7, cu 43 de puncte, din 15 victorii şi 13 înfrângeri. Sibienii antrenaţi de Miguel Angel Hoyo vin după trei succese la rând, iar pe teren propriu s-au descurcat foarte bine în retur şi se anunţă un oponent incomod pentru vicecampioana României.

Cu 47 de puncte după 20 de succese şi 7 eşecuri, CSM CSU Oradea ocupă locul 4, clasare care poate fi îmbunătăţită în cazul unor victorii în cele trei jocuri rămase de disputat din sezonul regulat. După cinci victorii consecutive, roș-albaștrii și-au asigurat avantajul terenului propriu în primul tur al playoff-ului, iar acum următorul obiectiv este clasarea pe o poziție cât mai înaltă posibil. Inclusiv locul 2 este accesibil din punct de vedere matematic, în cazul unei victorii în ultima rundă la 15 puncte asupra CSO Voluntari, dar locul 3 pare mai la îndemână, după ce FC Argeș Pitești – 50 de puncte din 29 de partide. Şi pentru ultimul loc pe podium, însă, echipa antrenată de Cristian Achim are nevoie de un parcurs perfect până la final pentru a nu depinde de alte rezultate.

Ultimul transferat la gruparea orădeană, Strahinja Jovanovic, nu va avea drept de joc la Sibiu, iar utilizarea lui Dovis Bickauskis este sub semnul întrebării în condiţiile în care nu este refăcut complet după o accidentare. La CSU Sibiu nu are drept de joc Olaf Schaftenaar. Meciul va fi transmis în direct la DigiSport și PrimaSport (fostul LookSport), respectiv pe FRB TV (YouTube).

CSM U Oradea mai are de jucat vineri 22 aprilie, cu începere de la ora 19.15, acasă cu BC Athletic Constanța  şi în deplasare cu CSO Voluntari, pe 29 aprilie.