Echipa de futsal condusă de George Zima şi Cristian Ungur dispută sâmbâtă, de la ora 15.00, în Arena „Antonio Alexe”, o nouă etapă din cadrul Ligii a II-a. Duelul cu Pro-Tineret Sighişoara, ultima clasată, contează pentru etapa a 16-a. Intrarea spectatorilor va fi liberă.

După trei eşecuri consecutive, orădenii au toate şansele să obţină cel de-al treilea succes stagional câtă vreme în oraşul de pe Crişul Repede vine cea mai slabă echipă a campionatului. Echipa din Sighişoara şi-a trecut în cont doar o victorie şi un rezultat de egalitate în actualul sezon, suferind, totodată, nu mai puţin de 13 înfrângeri. Nici bilanţul orădenilor nu este mult superior câtă vreme dinamoviştii ocupă penultimul loc cu 8 puncte acumulate după 2 succese, 2 remize şi 11 eşecuri. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, 4-4. Aşadar, un duel al supravieţuirii în care băieţii pregătiţi de Cristian Ungur se pot asigura că nu vor termina prima ediţie de campionat de fotbal în sală la care participă pe ultimul loc al clasamentului.

Celelalte partide ale rundei sunt: Kereszteghy Remetea – Clujana Cluj-Napoca, Ceahlăul Piatra Neamţ – Colţea Braşov, Fortius Buzău – West Deva, Luceafărul Buzău – Bukovina Vicov şi Inter Gheorgheni – KSE Târgu Secuiesc.

Pe primele locuri: 1. Clujana Cluj-Napoca – 36 p, 2. Luceafărul Buzău – 31 p, 3. KSE Târgu Secuiesc – 29 p şi 4. Colţea Braşov – 26 p (echipă penalizată cu 10 puncte).