Vicecampioana României susţine în această perioadă (de astăzi până sâmbătă) patru jocuri în Superliga Naţională de polo. Adversarele vor fi două echipe modeste care, în condiţii normale, nu ar trebui să pună nicio problemă formaţiei pregătite de Dorin Costrăş.

Tocmai pentru că nivelul valoric la care se află Amefa Arad şi Poli Cluj nu este unul care să dea emoţii echipei orădene constituie motivul pentru care cele două etape duble se dispută într-un interval de doar trei zile. Prima dublă, cu Amefa Arad, îşi va derula episodul întâi astăzi, de la ora 19.30, iar cel de-al doilea, mâine, cu începere de la ora 09.00. Ambele jocuri se vor desfăşura în Bazinul „Ioan Alexandrescu” unde spectatorii vor avea intrarea liberă. Disputa cu Amefa contează pentru etapa a 8-a din Superliga Naţională de polo, una care se desfăşoară în devans, programarea iniţială fiind făcută pentru 7-9 decembrie, anul curent. CSM Digi este liderul la zi al campionatului cu maximum de puncte după 6 etape disputate în timp ce Amefa ocupă locul al 6-lea (din 9) după ce a acumulat doar 3 puncte în cele 4 meciuri susţinute (o victorie şi trei înfrângeri).

Imediat după jocul de mâine dimineaţă cu Amefa, vicecampioana se va deplasa la Cluj-Napoca unde, de la ora 16.45, va susţine prima partidă în compania Politehnicii din localitate. Cea de-a doua confruntarea va avea loc sâmbătă, de la ora 10.00. Dubla cu Poli Cluj contează pentru etapa a 4-a din Superliga Naţională. Echipa din oraşul de pe Someş este codaşa clasamentului, situaţie explicabilă în care această efectuează doar două antrenamente pe săptămână, după ce a pierdut toate cele patru jocuri disputate.