Echipa orădeană n-a mai reușit să repete evoluția bună din runda precedentă cu Academica Clinceni, liderul campionatului la acel moment. Așadar, la capătul unui meci care a contat pentru etapa a 9-a din Liga a II-a, FC Argeș s-a impus la scor de neprezentare 3-0 (1-0) în fața luceferilor.

Eșecul usturător (1-5) suferit cu doar trei zile în urmă pe teren propriu, în Cupa României, cu Astra Giurgiu, precum și deplasarea lungă pe drumurile României până la Pitești pot fi două dintre cauzele acestui eșec clar suferit în Trivale. În plus, formația piteșteană pregătită de Emil Săndoi dispune de jucători experminentați cu sute de meciuri la activ pe prima scenă a fotbalului românesc.

Au contat doar în debutul părții secunde

Până la primul gol înscris în minutul 28, gazdele au dominat partida. În această perioadă de timp, Buhăescu în trei rânduri, Raul Costin și Tofan au avut importante ocazii de a marca. Prima reușită a fost opera căpitanului Raul Costin, acesta executând perfect o lovitură liberă de la 30 de metri de poarta apărată de Moga. Până la pauză, argeșenii și-am mai creat alte trei situații notabile prin Buleică, Năstăsie și același Buhăescu, dar de fiecare dată Moga a fost la post. În primele 45 de minute, orădenii nu au fost capabili să construiască nici măcar o situație periculoasă la poarta apărată de Ureche. Reveniți de la cabine, bihorenii încep bine partea secundă. Vasile Pop, cel mai preiculos jucător al Luceafărului, a șutat puțin peste poartă, în minutul 51, dintr-o lovitură liberă de la 18 metri. Aproximativ aceeași execuție a avut-o și Preoteasa, 6 minute mai târziu, atunci când a executat o lovitură liberă de la marginea careului. Scorul a fost majorat în minutul 69 Bogdan Vișa înscriind cu capul după o centrare venită dintr-o lovitură liberă executată de pe stânga de către Ionuț Șerban. După alte 5 minute s-a făcut 3-0, Vasile Buhăescu împingând balonul în plasă din trei metri după ce Moga reușise în prealabil să respingă șutul lui Raul Costin. Până a final, gazdele și-au mai creat alte două oportunități de a marca prin fostul stelist Enceanu și prin experimentatul Raul Costin. Așadar eșec la scor de neprezentare pentru bihoreni care îi coboară din nou pe un loc retrogradabil.

În etapa următoare, sâmbătă de la ora 11.00, la Sînmartin, Luceafărul va primi vizita liderului, Sportul Snagov.

FC Argeş: Ureche - Tofan, Vişa, Hreniuc, Turda - Şerbănică (84 C. Barbu), I. Năstăsie (70 Enceanu), R. Costin (cpt.), Buleică (79 V. Gheorghe) - I. Şerban, Buhăescu.

Antrenor: Emil Săndoi

Luceafărul Oradea: B. Moga - Torişte, Cr. Oros, V. Opriş, K. Moihedja - Preoteasa, Prejmerean - P. Mitrică (80 P. Peter), V. Pop (73 Codoban), Chiorean (64 G. Paraschiv) - Luduşan.

Antrenor: Cristian Lupuț