Duminică, 20 august, în  comuna Căbești, „sportul rege” a îmbrăcat haine de sărbătoare, deoarece echipa locală, Gloria, a împlinit zece ani de când participă într-o competiție organizată.

Zece ani consecutivi s-au „scurs” pe nesimțite de când Gloria Căbești este o prezență constantă pe harta „sportului rege” a fotbalului bihorean, iar jucătorii care s-au perindat de-a lungul anilor au făcut cinste culorilor acestei atât de îndrăgite echipe de pe „Valea Roşiei”.

August 2007, primul fluier oficial

În luna august a anului 2007, în comuna Căbești s-a auzit pentru prima oară fluierul oficial de începere a unei partide într-un cadru organizat, respectiv în Liga a V-a. Lotul echipei Gloria Căbești 2007 a fost compus din următorii jucători: Silviu Toda, Ionel Goina, Doru Lezeu, Mihai Iștoc, Adrian Frenț, Petru Brădău, Alin Herman, Vasile Pașcondea, Sergiu Fărcanea, Florin Matiu, Adrian Simea, Ionuț Țiboc, Florin Puia, Emil Cornea, Silviu Cornea, Cosmin Domocoș şi Liviu Ioan Ștefănică. Președintel clubului a fost Ioan Lăzău, primarul de atunci a comunei Căbești, iar  președinte de onoare, Nicolae Ușvat. Echipa a fost antrenată de Bonce Bunta, principal, și Nicolae Herman, secund.

Duel căbeștean, 2007-2017

Cu acest deosebit eveniment din viața sportului căbeștean, primarul comunei, Silviu Toda, a organizat o zi plină de evenimente care cu siguranță vor rămâne întipărite mult timp în „inimile” iubitorilor de sport, și nu numai, din această zonă minunată a județului nostru, prin organizarea unui meci de fotbal între generațiile 2007-2017, dar și unul pe teren sintetic între o selecționată locală şi una a Presei bihorene, urmată de o adevărată serbare câmpenească. Într-un meci care s-a dorit, dar și împlinit, a fi un adevărat „regal fotbalistic” s-au duelat două echipe, sub denumirea de Gloria 2007 și Gloria 2017, în care s-au regăsit jucători care de-a lungul anilor au jucat pentru culorile echipei căbeștene. Astfel la „veterani” au jucat Adrian Simea, Petru Brădău, Silviu Toda, Mihai Iștoc, Ionuț Țiboc, Alin Herman, Silviu Cornea, Liviu Ștefănică, Ionel Goina, Doru Lezeu, Ionel Fărcanea, în timp ce din lotul actual, care activează în Liga a V-a, au jucat Ionel Fiț, Norbert Balint, Ionuț Cergheș, Cristian Lezeu, Emanuel Sârb, Adrian Sârb, Cătălin Iștoc, Laurențiu Alb, Cornel Țiboc, Cristian Tarcea şi Nicolae Cociu. „Tiparul” jocurilor în „familie” nu a fost practic respectat întocmai, chiar dacă s-a înregistrat un scor de egalitate la final (4-4), deoarece „veteranii” s-au simțit frustrați prin neacordarea unei lovituri de pedeapsă pe final de meci, care poate ar fi coincis cu o victorie mult dorită de aceștia. Chiar din startul partidei, „tinerii” au început în trombă în primul sfert de oră reușind desprinderea (2-0) datorită golurilor înscrise de A. Sârb (13) și Țiboc (15), pentru „veterani” reducând din handicap (2-1) Ionel Goina (23), care a transformat o lovitură de pedeapsă. L. Alb (33) a fixat scorul la pauză (3-1), unul în concordanță cu evenimentele derulate pe teren. În repriza a doua a început „carnavalul” golurilor succesive reușite de „generația 2007”, care au avut darul să „întoarcă” rezultatul (3-4) prin reușitele lui S.Cornea (55), I. Fărcanea (59) și D. Lezeu (63). După ce aveau senzația că au scăpat în câștigători, „tinerii” căbeșteni au alergat mult după golul egalizator (4-4) venit datorită inspirației lui L. Alb (79), care a reușit dubla în această partidă.

AJF Bihor, la înălțime

La acest eveniment derulat în viața fotbalului căbeștean, AJF Bihor s-a prezentat, din nou, la înălțime fiind la „fața locului” unde a felicitat, dar și premiat, echipa Gloria Căbești. Astfel, Radu Bitea, președintele AJF Bihor, Petru Boroș, secretar, împreună cu Gheorghe Rusu, directorul departamentului Ligii a V-a, au decernat premiul „Fair-play” Liga a V-a, Seria a II-a, pentru ediția de campionat 2016-2017, precum și o minge de joc.  În ediția trecută de campionat, Gloria Căbești a făcut parte din „careul de ași” ocupând onorantul loc patru.

Amintiri derulate într-o locație de vis

După acțiunea derulată pe terenul comunal, primarul Silviu Toda, împreună cu artizanii acestei zile aparte, Ionel Goina și Ionuț Cergheș, au invitat toți participanții pe „Valea Sohodolului”, gazdă foarte ospitalieră fiind Ghiță Toma, unde discuțiile s-au canalizat, bineînțeles, înspre pasiunea tuturor de-o viață... „sportul rege”!