Dacă anul trecut, șase judoka se clasau printre primii zece sportivi ai liceului, anul acesta numărul lor a crescut la șapte. Într-o gală organizată din nou ireproşabil, conducerea LPS Bihorului și-a premiat cei mai buni sportivi, numărul unu din acest punct de vedere fiind judoka Alex George Creț.

Numeroase personalități din lumea sportului bihorean au răspuns prezent invitației de a participa la cel mai important eveniment al anului pentru Liceul cu Program Sportiv „Bihorul”. Faptul că această gală s-a desfășurat în anul în care România a sărbătorit o sută de ani de la Marea Unire nu a trecut neobservat de către conducerea instituției, însemnele centenarului regăsindu-se pe cupele și plachetele celor premiați. Ceremonia a fost presărată cu diferite momente artistice oferite de mai multe grupe de tinere gimnaste din cadrul liceului. În topul celor mai buni zece sportivi ai liceului se regăsește doar o fată, judoka Bianca Suciu, clasată pe locul al 5-lea. Doar alte trei secţii, baschet, volei şi atletism, au avut sportivi care au punctat suficient în acest an astfel încât să intre în Top 10. Dacă anul trecut a ocupat locul al doilea în clasamentul celor mai buni sportivi ai liceului, performanţele înregistrate în acest sezon de către Alex George Creţ l-au propulsat în vârful ierarhiei. Alături de el, pe podium, s-au clasat judoka Adrian Olaru, pe locul al doilea, şi baschetbalistul Vlad Marinău, pe locul al treilea. N-au fost uitaţi nici antrenorii acestor sportivi, fiecăruia mulţumindu-i-se pentru contribuţia avută la performanţele realizate.

Top 10 şi performanţele primilor trei clasaţi în 2018:

1. ALEX GEORGE CREŢ (judo, categoria 81 kg, antrenor profesor Emil Morar)

- Locul al III-lea la CE individual cadeţi (U18), Sarajevo

- Locul al III-lea la CE echipe cadeţi (U18), Sarajevo

- Loc I la Cupa Europeană cadeţi (U18), Cluj-Napoca

- Locul al III-lea la Cupa Europeană cadeţi (U18), Bielsko Biala (POL)

- Locul al III lea la Cupa Africană cadeţi (U18), Tunis

- Loc I la Campionatele Balcanice individual cadeţi (U18), Bihac (BIH)

- Loc I la Campionatele Balcanice echipe cadeţi (U18), Bihac (BIH)

- Loc I la Turneul Internaţional „Oleg Creţu” cadeţi (U18), Chişinău (MLD)

- Loc I la CN individual cadeţi (U18), Arad

- Loc I CN echipe cadeţi (U18), Miercurea Ciuc

- Loc I la CN NeWaza cadeţi (U18),  Miercurea Ciuc

- Locul al III-lea la CN individual juniori (U21), Focşani

- Locul al III-lea la CN echipe juniori (U21), Deva

- Locul al III-lea la CN NeWaza juniori (U21), Deva

Sportivul a mai obţinut clasări bune, dar în afara podiului şi la alte competiţii naţionale şi internaţionale. Totodată, el este component al lotului naţional de cadeţi şi al lotului naţional olimpic de tineret.

 

2. OLARU  ADRIAN  (judo, categoria 66 kg, antrenor profesor Emil Morar)

- Loc I Campionatele Balcanice Juniori (U 21), Individual, Sibiu

- Loc I Cupa României Seniori, Iaşi,

- Loc I Camp. Naţional Indiv. Tineret (U 23), Piteşti

- Loc I Camp. Naţional Indiv. Juniori (U 21), Focşani

- Loc III Camp. Naţional Echipe Tineret (U 23), Dr. Tr. Severin, 73 kg

- Loc III Camp. Naţional Echipe Juniori (U 21), Deva, 73 kg

- Loc 7 Cupa Europeană Seniori, Belgrad

 La fel ca şi primul clasat, Adrian Olaru a mai făcut rezultate bune şi în alte competiţii interne şi internaţionale. El este componentul lotului naţional de juniori.

 

3. MARINĂU VLAD (baschet, antrenori Hidi Zoltan/Zoran Vranes)

- Loc 8 Campionat European U16 - Macedonia

- Loc 2 Campionat Balcanic U15 - București

Vlad este component al loturilor naţionale U16 şi U15

 

Loc 4 - FODOR DAVID - prof. MORAR EMIL - JUDO

Loc 5 - SUCIU BIANCA - prof. IANC OLIMPIA - JUDO

Loc 6 - BOLDIŞ ROBERT - prof. MORAR EMIL - JUDO

Loc 7 - POPA ALEXANDRU - prof. MORAR EMIL - JUDO

Loc 8 - MAIER CIPRIAN - prof. KOVACS ZOLTAN - VOLEI

LOC 9 - BLAHUTA TUDOR - prof. MORAR EMIL - JUDO

LOC 10 - KIRALY BALINT - prof. BENYI LASZLO - ATLETISM

LOC 10 - ABRUDAN LUCA - prof. PREDA VIRGIL - ATLETISM