Juniorii, în prim plan - CSO Ștei accelerează ritmul pregătirilor
Fotbalul șteian revine în circuitul județean după o pauză cauzată, în primul rând, de pandemia ce s-a abătut asupra întregii omeniri, dar și a unei strategii care, cu siguranță, va da rezultatele scontate, aceea a promovării tinerelor talente din zona Șteiului.
Chiar dacă nu a participat, o scurtă perioadă, la nivel de seniori în competița județeană, activitatea fotbalistică la CSO Ștei nu a fost întreruptă la nivel juvenil, ci, din contră, echipele de juniori au participat, cu bune rezultate, în campionatele organizate de AJF Bihor, în care preocuparea celor doi antrenori, Voicu Popa și Sandu Balaj, a fost descoperirea, și pregătirea, tinerelor talente de la poalele Munților Apuseni. Categoric, a fost o situație mai specială pentru fotbalul șteian, însă, iată, în viitorul campionat al Ligii a V-a CSO Ștei va activa cu o echipă compusă doar din juniori crescuți în propria pepinieră, și, un fapt demn de remarcat, din foarte mulți localnici. Trebuie remarcat aspectul că, pe lângă echipa care va fi înscrisă în Liga a V-a, vor mai activa în competițiile organizate de AJF Bihor încă trei echipe de juniori, A1, D și C, tot sub îndrumarea celor doi tehnicieni, Voicu Popa și Sandu Balaj. O vizită făcută la stadionul orășenesc a fost una în care am putut constata seriozitatea micilor fotbaliști care, la orele serii când temperatura era una mai suportabilă, au executat, fără rabat, toate cerințele, destul de exigente, ale celor doi tehnicieni. De altfel, pregătirile la CSO Ștei au debutat pe 15 iulie, pe propriul stadion, cu trei antrenamente pe săptămână, care se vor derula până la 30 iulie, moment în care aproximativ 50 de fotbaliști vor avea asigurat, pe plan local, un cantonament centralizat până la 6 august. După aceste două stagii de pregătire, echipa va susține câteva partide amicale în vederea cristalizării primei garnituri care va debuta în anul competițional 2022-2023. Conștienți că în lotul echipei mari, ca să o denumim așa, sunt foarte mulți copii practic, scopul celor doi antrenori, declarat de altfel, este omogenizarea unei formule de echipă, dar mai ales conturarea unui lot, prin care să se atace promovarea în Liga a IV-a în viitorul campionat. Cunoscând tradiția acestei discipline sportive în urbea de sub Apuseni, cât și ambiția celor doi antrenori, putem afirma, fără teama de a greși, că obiectivul propus va fi unul realizabil. Trebuie specificat faptul că Primăria și Consiliul Local Ștei au pregătit un studiu de fezabilitate, de reabilitare și modernizare pentru Baza Sportivă Minerul, prin expropriere, și a o trece în patrimoniul orașului, astfel încât în următorii 3-4 ani ea să fie modernă și funcțională.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.