Campioana României la baschet masculin şi-a diminuat drastic şansele de calificare în faza următoarea a Ligii Campionilor după ce a pierdut categoric jocul din deplasare cu ultima clasată, Khimik Yuzhne. La capătul unui meci în care jocul ofensiv s-a aflat sub orice critică, CSM CSU Oradea a pierdut 78-49 (19-18, 19-14, 19-6, 21-11) duelul din cadrul etapei a 12-a din Grupa B.

 

A fost cel de-al 7-lea eşec al orădenilor în cadrul acestei competiţii, unul care nu va fi uitat foarte uşor în condiţiile în care ofensiva a produs doar 49 de puncte dintre care numai 17 pe parcursul reprizei secunde. Procentajul  reuşitelor la aruncările de două puncte a fost de doar 26%, iar în aceste condiţii este greu să emiţi pretenţii. Mai mult, echipa pregătită de Cristian Achim a suferit şi la capitolul recuperări în special la cele de sub propriul panou cifrele fiind elocvente 40 la 19. CSM CSU a început bine meciul, conducând ostilităţile până la jumătatea primului sfert. Din acel moment şi până la final a existat practic o singură echipă pe teren şi anume campioana Ucrainei. După cum o arată şi scorul, ecartul la pauză nu părea a fi unul insuportabil. Din nefericire, evoluţia din repriza secundă a fost sub orice critică. Ratările nepermise de sub panou, precum şi evoluţia solidă a gazdelor a făcut ca ucrainenii să se distanţeze treptat pe tabela de marcaj. Timp de 7 minute de la începerea părţii secunde roş-albaştrii nu au înscris niciun punct! Situaţia nu s-a schimbat nici pe parcursul secvenţei decisive perioadă în care orădenii au marcat doar 11 puncte. În aceste condiţii cel mai bun marcator al oaspeţilor a fost Martin Zeno, cu doar 12 puncte înscrise. Acestea au fost principalele aspecte ale unui meci care trebuie uitat repede. Oradea mai are de disputat două jocuri în Grupa B a Ligii Campionilor: primul, pe teren propriu cu finlandezii de la Kataja Basket şi al doilea, în deplasare, cu italienii de la Umana Venezia. Aşadar, misiune extrem de dificilă în perspectiva dorinţei de calificare în faza următoare a întrecerii.

Următoarea apariţie a bihorenilor în faţa propriilor suporteri va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, atunci când CSM CSU va primi la Arena „Antonio Alexe vizita echipei Steaua Bucureşti într-un meci contând pentru etapa a 16-a a Ligii Naţionale.  Într-un alt joc al Grupei B, Umana Venezia a învins 78-68 pe Kataja Basket. Partidele Avtodor Saratov - Maccabi Rishon şi Le Mans Sarthe - Pinar Karsiyaka s-au disputat ieri după închiderea ediţiei.

CSM CSU Oradea: Mirkovic 4 puncte, Zeno 12, Mandache 10 (3x3p), Petrişor 2, Nicoară 6, Denison 9, Ţibîrnă, Pasalic 3 (1), Nicolescu 3 (1).

Antrenor: Cristian Achim.

Khimik Yuzhne: Smith 14 (2), Love 11, Bejerano 19 (3), Belikov, Riabchuck 5 (1), Prokopenko 3 (1), Petrov 13, Pavlov 5 (1), Koniev 2, Antypov 4, Sydorov 2.

Antrenor: Vitaly Stepanovski.

 

Clasament

 

  1. Umana Venezia - 20 puncte (8-4)
  2. Le Mans Sarthe - 19 puncte (8 victorii - 3 înfrângeri)
  3. Pinar Karsiyaka - 18 puncte (7-4)
  4. Kataja Basket -18 puncte (6-6)
  5. CSM CSU Oradea - 17 puncte (5-7)
  6. Maccabi Rishon - 16 puncte (5-6)
  7. Avtodor Saratov - 15 puncte (4-7)
  8. Khimik Yuzhne - 15 puncte (3-9)