Luceafărul Oradea – Aerostar Bacău 4-0 - Lecție de fotbal predată lui Bratu
Probabil cea mai bună evoluție din această ediție de campionat a luceferilor s-a putut vedea sâmbătă, la Sânmartin. La capătul unui joc cu un adversar direct în lupta pentru evitarea retrogradării, formația pregătită de Crsitian Lupuț a învins 4-0 (2-0) pe Aerostar Bacău, formație prgătită de Florin Bratu.
În stil de mare echipă, Luceafărul a început puternic duelul cu formația băcăuană. Astfel bihorenii aveau deja 2-0 în minutul 6 după două șuturi trimise pe poarta oaspeților. Deschiderea scorului a avut loc în minutul 2 atunci când Adrian Ciul a centrat bine în careu, Alex Dulca a făcut o preluare largă cu abdomenul dar balonul a ajuns la Bebey, în trei metri, de unde atacantul a îndeplinit o simplă formalitate. A doua reușită i-a aparținut lui Vasile Pop, jucătorul care practic duce în spate întreaga ofensivă orădeană. Atacantul a preluat o minge undeva la mijlocul terenului de unde a pornit într-o cursă de aproape 40 de metri spre poarta băcăuană. Ajuns la marginea careului, acesta, deși fără a mai avea prospețimea necesară, a șutat nu puternic dar excelent plasat, la colțul lung, făcându-l pe Andrei Udeanu să conducă cu privirea balonul care a poposit la colțul lung. Fiind la adăpostul celor două goluri, gazdele au cedat deliberat inițiativa dar fără a le permite moldovenilor vreun moment să pună în pericol poarta apărată de Moga. Prima șansă avută deAerostar s-a consemnat în minutul 13 atunci când atacanții lui Bratu nu au reușit să devieze în poartă o centrare foarte bună venită dintr-o lovitură liberă. Apoi, în minutul 20, băcăuanii au ratat o bună oportunitate, lovitura liberă de pe 16 metri fiind executată mult peste poartă. Putea fi 3-0 în minutul 24 dar golul marcat cu capul de Bebey, după o centrare deviată de Vasile Pop, a fost anulat de către tușier pentru o poziție de offside, decizie discutabilă totuși. Până la pauză nu s-au mai consemnat ocazii notabile, bihorenii dominând tactic partida.
Același ritm și după pauză
Imediat după reluarea părții secunde, în minutul 49, același omniprezent Vasile Pop a ratat incredibil din 2 metri, cu poarta goală în fața. Preoteasa a centrat excelent de pe stânga dar atacantul a lovit defectuos balonul care a trecut peste poartă. În minutul 63, același Vasile Pop a prins un șut excelent din colțul careului mare, de pe dreapta, dar balonul a lovit stâlpul din dreapta porții apărate de Udeanu, rămas fără replică. Tabela de marcaj s-a modificat pentru a treia oară în minutul 68 atunci când Alex Dulca a marcat golul meciului. Fotbalistul născut în 1997 a șutat imparabil, fără preluare, din poziție centrală, de la 20 de metri de poartă. Balonul s-a dus ca un trasor spre vinclul din stânga porții băcăuane. Ultima mare ocazie a bihorenilor, înainte ca scorul să devină 4-0, a irosit-o Ludușan, în minutul 80. Jucătorul intrat cu 8 minute mai devreme în locul lui Bebey a pus greșit latul trimițând pe lângă poartă balonul venit de pe stânga atacului bihorean. Rezultatul final a fost stabilit în minutul 89 atunci când același Alex Dulca, unul dintre cei mai buni de pe teren, a urmărit o pasă lobată trimisă de Ludușan și scăpată de Udeanu pe care a trimis-o în poarta goală ca în curtea școlii. Acestea au fost principalele momente ale unei partide controlată cap-coadă de către orădeni care astfel au demonstrat spusele lui Cristian Lupuț care afirma că această echipă are valoarea necesară pentru a rămâne în Liga a II-a, chiar pe unul dintre primele 10 locuri.
În runda viitoare, sâmbătă de la ora 11.00, luceferii vor evolua în deplasare, la Academica Clinceni, formație care se luptă pentru promovarea în Liga I.
Luceafărul Oradea: Moga – Ciul, Cr. Oros, Yabre, Băican – Mitrică (62 Chiorean), Lu Yuefeng, Prejmerean (43 Preoteasa), Al. Dulca – V. Pop, Bebey (72 Luduşan). Antrenor: Cristian Lupuț
Aerostar Bacău: Udeanu – Ţenea, Vişinar, Ichim, Carabela, Tăbăcariu (55 I. Chirilă), H. Ilie (89 Cadar), Boateng (62 Al. Pop), Al. Ciocâlteu, V. Buhăcianu, C. Vraciu. Antrenor: Florin Bratu
Cartonaşe galbene: Lu Yuefeng 44, Preoteasa 64 / Tăbăcariu 50, Buhăcianu 80
Arbitri: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) - Călin Cimponeriu (Lugoj) şi Alexandru Filip (Timişoara).
Observatori FRF: Zaharia Ciev (Timişoara), Ciprian Petrean (Hunedoara).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.