Echipa bihoreană care activează la cel mai înalt nivel în fotbalul românesc s-a reunit ieri. În condiţii de iarnă autentică, la -7 grade, „luceferii” au efectuat prima şedinţă de pregătire pe terenul al doilea al bazei sportive „Luceafărul” din Sînmartin.

 

A revenit Codoban

La reunire au fost prezenţi 19 jucători. Printre aceştia s-au regăsit şi primele două noutăţi, mijlocaşul Claudiu Codoban şi portarul Răzvan Egri. Primul, fotbalist de 28 de ani şi 1,83 m înălţime, nu a parafat înţelegerea verbală avută cu conducerea clubului dar acest aspect este doar o simplă formalitate. Orădean la origine, Claudiu Codoban a evoluat ultima dată la FC Braşov, formaţie care i-a întors spatele atunci când îi era mai greu. Astfel, după o problemă de sănătate fotbalistul a fost informat că nu mai face parte din vederile conducerii tehnice. În aceste condiţii, jucătorul şi-a reziliat contractul şi de atunci s-a pregătit alături de „luceferi” cu care va evolua cel mai probabil din primăvară. „A fost o perioadă dificilă pentru mine care din fericire a trecut. Sper ca acest an să fie unul mult mai bun iar reîntoarcerea acasă este ceea ce mi-am dorit. Încă nu am semnat contractul dar am o înţelegere verbală cu cei din conducere iar din punctul meu de vedere nu va fi nicio problemă. La Luceafărul există potenţial şi se poate face performanţă”, a declarat Claudiu Codoban.

 

Pap şi Păcurar în Liga I

Cealaltă noutate din lotul bihorenilor este portarul de 16 ani Răzvan Egri cel care vine să suplinească plecarea lui Eduard Pap la formaţia de primă ligă, ASA Târgu Mureş. Că tot a venit vorba despre plecări, tot la acest capitol se regăseşte o altă piesă importantă din angrenajul echipei pregătite de Cristian Lupuţ. Este vorba despre mijlocaşul Paul Păcurar care îşi va continua cariera tot pe prima scenă a fotbalului românesc, la Pandurii Târgu Jiu. În ciuda faptului că erau doi jucători de bază din echipa orădeană, conducerea clubului nu s-a opus acestor transferuri permiţându-le jucătorilor să evolueze la un nivel mai înalt. În acelaşi timp, în condiţiile în care s-a apelat mai puţin la serviciile lor, s-a renunţat la alţi trei jucători. Este vorba despre Alex Sorian, Zsombor Lukacs şi Cosmin Verdeş.

 

Şase meciuri de verificare

După perioada de acomodare la efort, echipa bihoreană va susţine în perioada 17-27 ianuarie un stagiu centralizat de pregătire în staţiunea Băile Felix. Vizita medicală este programată pentru data de 13 ianuarie. La începutul lunii februerie, într-un ritm de două jocuri pe săptămână, vor începe meciurile de verificare după următorul program: cu Crişul Chişineu Criş (Liga a IV-a) pe 1 februarie, cu Ripensia Timişoara (Liga a III-a) pe 4 februarie, cu ASU Poli Timişoara (Liga a II-a) pe 8 februarie, cu Naţional Sebiş (Liga a III-a) pe 11 februarie, cu Sănătatea Cluj (Liga a III-a) pe 15 februarie şi cu Crişul Sântandrei (Liga a IV-a) pe 18 februarie.

 

„Muncă, muncă şi iar muncă!”

Tehnicianul Cristian Lupuţ, cel care s-a ocupat de pregătirea echipei după ce Erik Lincar a renunţat la funcţia de „principal”, a primit credit în continuare din partea conducătorilor clubului. „Mulţumesc conducerii că mi-a dat încredere şi posibilitatea să-mi continui munca. Cuvântul de ordine este muncă, muncă şi iar muncă! Urmează o perioadă foarte grea, de acumulări, timpul este destul de scurt şi trebuie să ne mişcăm cât mai repede. Avem două pierderi importante, Pap şi Păcurar, dar mă bucur pentru ei că vor evolua la un nivel superior. Transferurile celor doi înseamnă că Luceafărul reprezintă o rampă de lansare. Au fost şi alţi jucători care au avut oferte din Liga I, dar au refuzat să plece. Clubul nu va sta în calea celor care îşi doresc să-şi continue cariera în altă parte”, a declarat Cristian Lupuţ. Campionatul este programat a se relua la data de 25 februarie, dar în condiţiile problemelor financiare care există în tot fotbalul românesc şi mai cu seamă la nivelul Ligii a II-a (s-au mai retras din campionat CSM Râmnicu Vâlcea şi Unirea Tărlungeni) rămâne de văzut dacă această dată va fi respectată. „Trebuie să fim pregătiţi pentru orice. Lotul va mai fi completat cu alţi jucători pentru a suplini locul celor plecaţi dar şi posturile pe care am avut probleme în turul de campionat. Îmi doresc ca în cantonament să avem lotul complet”, a mai spus tehnicianul echipei bihorene.

 

Lotul prezent la reunire

Alin Goia şi Răzvan Egri - portari, Adrian Balea, Flaviu Drăgan, Sergiu Moga, Ionuţ Hlinca, Salif Nogo, Ionuţ Ban, Marius Feher, Adrian Bedea, Alin Ţegle, Iulian Cuc, Istvan Balla, Darius Costea, Claudiu Codoban, Constantin Roşu, Cristian Cigan, Paul Chiş-Toie şi Sergiu Arnăutu - jucători de câmp, Cristian Lupuţ (principal) şi Ioan Pap-Deac (secund) - antrenori.