În ciuda numeroaselor ratări, singura echipă bihoreană de fotbal care va activa în Liga a II-a și-a demonstat încă o dată forța ofensivă. Astfel, Luceafărul Oradea și-a păstrat media de aproape 3 goluri pe meci în amicale impunându-se cu 3-1 (0-0) în fața echipei de Liga a III-a, Sănătatea Cluj, în ultimul test al verii.

Odată cu acest joc, seria partidelor de verificare s-a încheiat pentru formația pregătită de Florin Farcaș. În cele 7 amicale, Luceafărul s-a impus de 5 ori, a înregistrat o remiză (0-0 acasă cu ACS Poli Timișoara) și a pierdut o singură dată, la limită (2-3), în deplasare, cu prim-divizionara Gaz Metan Mediaș. Pofta de gol s-a văzut și în disputa cu „virușii verzi” în care, pe lângă cele trei goluri, bihorenii au mai irosit numeroase ocazii, care au stârnit nemulțumirea antrenorului Florin Farcaș. După cum o arată și scorul înregistrat la pauză, gazdele nu au izbutit să marcheze decât în partea a doua, în minutul 60. Până la deschiderea scorului, Florin Ilie (5), Păcurar (10), Roşu (23), Hlinca (36) şi Ţegle (55) au ratat ocazii importante. Vârful Sergiu Arnăutu a fost cel care a puntat pentru 1-0 cu o frumoasă lovitură de cap. Până la acel moment, bihorenii au fost superiori la toate capitolele dominându-și clar adversarul. Avantajul a durat doar două minute pentru că Ceaca a restabilit egalitatea din careul mic, supraaglomerat, al orădenilor. Diferența de valoare dintre cele două combatante a făcut ca egalitatea să reziste doar 6 minute. Același Arnăutu a punctat pentru 2-1 cu un șut plasat de la 12 metri de poartă. Arnăutu (81), Roșu (84) și Balla (86), din poziții excelente, au trimis șuturi, care au ocolit poarta adversă. Scorul final avea să fie, totuși, 3-1, mai aproape de realitatea din teren. Balla a finalizat în minutul 87 cu un șut plasat de la 14 metri pentru al 5-lea succes din amicale.

Nemulțumit de faza de finalizare

„A fost un joc dominat clar de noi, cu multe ocazii, dar şi cu ratări pe măsură. Sunt puţin nemulţumit de lipsa de concentrare şi responsabilitate la faza de finalizare. A fost un test util, înainte de începerea campionatului. Am acumulat destul de bine în pregătirile din această vară, iar acum sper ca evoluţiile noastre să se materializeze pozitiv în jocurile din campionat. Aşteptăm, ca toată lumea, începerea campionatului şi sperăm să avem evoluţii cât mai bune", a declarat Florin Farcaş, antrenorul orădenilor.

Astăzi se stabileșete „țintarul”

Campionatul Ligii a II-a va debuta la data de 6 august urmând ca programul competițional să fie stabilit astăzi de către Federația Română de fotbal care va hotârî și numărul de echipe participante. Regulamentul pentru noul sezon competițional prevede ca Liga a II-a să aibă o singură serie alcătuită din 22 de echipe. Totuși, în contextul financiar actual, rămâne de văzut câte formații se vor afla la startul competiției.

Luceafărul Oradea: Pap - Balea (46 Sg. Moga), Fl. Ilie, Hlinca, I. Ban (79 Balla) - Bedea (79 Feher), Țegle (60 D. Costea) - Roșu, Păcurar (74 Al. Radu), Cigan (83 Chiș Toie) - Arnăutu.

Antrenor: Florin Farcaș

Sănătatea: F. Lăzăreanu - Bălătici, Țîrlea, Kiss, Denes, Vitan, Cristea, Someșan, Lupu, Hofer, Ceaca.

Antrenor: Marius Semeniuc.

Au mai jucat: Todoran, Bria, Mihalache, Rus, Ungureanu, Rotar.

Arbitri: Rareș Vidican - Iulius Timar, Ciprian Danșa.