Pugilişti de la cluburi din Salonta, Cluj, Timișoara, Holod, Eger, Gyula, Bekéscsaba, Miskolc şi Budapesta au fost protagoniştii unei gale organizate cu prilejul evenimentului caritabil Diamante & Box, organizat Casa de Cultură din Salonta.

 

13 boxeri de la clubul organizator, Basti Box Salonta, au încheiat victorioşi meciurile disputate. Este vorba despre Dragoș Alexandru, la categoria 26 kg, Tonca Alexandru 48 kg, Nagy Lara 48 kg, Szucs Isti 69 kg, Farkas Nikolas 42 kg, Teglaș Ionuț 38 kg, Szabo Fanni 46 kg,Eles Tamas 52 kg, Ruge Adrian 65 kg, Cioară Bogdan 52 kg, Vas Norbert52 kg, Contani Robert 60 kg și Vinka Valentin 64 kg.

Altfel, în baza parteneriatului pe care clubul salontan l-a semnat în vară cu  Academia Madárfészek Budapesta, tinerii din Salonta, Vintere, Inand, Vărășeni, Cefa și Tulca vor avea șansa să se antreneze la sala de box din Casa Kulin, situată la doar 50 de metri de Parcul central din Salonta. Copii deprind tainele boxuluide la 6-8 ani, iar Basti Box are un prim pugilist trecut la categoria de vârstă Elită. Vas Norbert, care a început să practice acest sport la 13 ani, va participa în februarie la primul lui concurs internațional, Cupa Bocskai din Debrecen, o competiție importantă cu sportivi din Rusia, Cuba și Ucraina.

După meciurile de box, organizatorii, antrenorii și tinerii talentați au participat la un eveniment organizat cu sprijinul Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor. Astfel, în cadrul workshop-ului intitulat ,,Rolul sportului în dezvoltarea relației dintre tinerii din Bihor și Ungaria”, participanții au prezentat situația dificilă în care se află domeniul sportului juvenil în România, boxul în special. Exemplul din Salonta poate fi considerat unul fericit, și aceasta se datorează sârguinței, dedicării în totalitate sportului și tinerelor talente din Bihor, tocmai de aceea a decis și conducerea academiei de box din Budapesta să sprijine inițiativa și activitatea coordonată de Sebastian Silaghi.

Corpul de oficiali ai competiției a fost alcătuit din Fugaru Ion, Sferle Claudiu, Duma Janos, Bara Raul, Bora Daniel, Incicau Denis, Kallo Sandor și Marius Iga.