Salontanii, maeştri ai artelor marţiale
Viaţa sportivă salontană s-a bucurat, în ultima perioadă, de un succes naţional: triumful echipei de fotbal-tenis în Cupa României, care a adus în tânărul municipiu cel mai important trofeu câştigat vreodată de o echipă salontană. Alte două cluburi sportive s-au remarcat şi ele, cu ocazia Campionatelor Naţionale de karate, respectiv kempo, disputate recent.
Medalii salontane la karate, "culese" sub Pietricica
Finala din acest an a Campionatului Naţional de karate tradiţional a avut loc la Piatra Neamţ. Oraşul de sub Pietricica le-a adus reprezentanţilor clubului Shotokan Karate Salonta patru medalii, în condiţiile în care mai mulţi karateka cu experienţă (Adina Buda, Andrea Galambos, Raul Dobra şi Tasn?di Zsolt) au absentat de la întrecere, din cauza examenului de bacalaureat.
Primul titlu naţional a fost adus de Tordai Botond, care s-a impus la categoria 16 ani, în proba de kata, îmbunătăţindu-şi astfel performanţa de anul trecut, când s-a clasat pe locul secund.
Doi tineri, Portik Ştefan (13 ani) şi Nagy Gerg? (11 ani), au reuşit o clasare foarte bună, ocupând locul trei la kata, la categoriile lor de vârstă. Performanţa este cu atât mai demnă de aprecieri cu cât cei doi sportivi au participat în premieră la un campionat de nivel naţional.
La categoria 14 ani, Pocsai Istv?n a ratat cu puţin clasarea pe ultima treaptă a podiumului de premiere, fiind devansat cu o sutime de puncte de ocupantul locului trei.
Sensei dă exemplu elevilor săi
Antrenorul S?ndor P?ter (5 Dan) a fost desemnat arbitru principal al întrecerilor, dar le-a demonstrat, atât elevilor săi, cât şi adversarilor, că mai are un cuvânt de spus şi pe tatami. A câştigat cel de-al şaselea titlu naţional la probe de kumite seniori.
Trei titluri naţionale şi alte medalii la kempo
Clubul Bushido Salonta (în foto) a participat cu o delegaţie numeroasă la Campionatul Naţional de Kempo, desfăşurat la Bucureşti. Palmaresul sportivilor antrenaţi de dr. T?th Ferenc a fost deosebit de bogat: 3 titluri de campioni naţionali, 2 de vicecampioni şi patru clasări pe locul trei. Salontanii au dominat fără drept de apel categoria -55 kg, unde toţi cei trei sportivi care au urcat pe podiumul de premiere au fost componenţii clubului Bushido. Andrei Buz a câştigat proba de full contact la categoria 81 kg, Ciprian Bălaş s-a impus la categoria 12-14 ani (-50 kg), iar Kapronczai Daniel a devenit campion naţional la categoria 14-16 ani (-55 kg). Daniel Buz (-71 kg) şi Farcaş Robert (-55 kg) au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu titlul de vicecampioană, ultimul fiind învins chiar de colegul său de club. Cele patru medalii de bronz au fost obţinute de Andrei Molnar, categoria 12-14 ani (-40 kg), Ioan Cotrău, categoria 14-16 ani (-55 kg), Robert Fodor, 12-14 ani, (-50 kg) şi Vidovenyecz Lavinia (-50 kg), singura reprezentantă a clubului salontan în concursul fetelor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.