Oradea va deveni din nou un pol al baschetului românesc la sfârşitul acestei săptămâni atunci când Arena „Antonio Alexe” va găzdui, sâmbătă şi duminică, turneul final al Campionatului Naţional U18 masculin.

 

Competiţia, organizată de LPS Bihorul CSM Oradea, va fi de tip „final four”, alături de bihoreni, pentru titlul de campioană urmând să se bată Agronomia Bucureşti, U BT Cluj-Napoca şi BC Slam Bucureşti. Gazdele n-au avut parte de cea mai bună tragere la sorţi, dar nici de cea mai rea dacă privim rezultatele consemnate la turneul semifinal desfăşurat în Capitală. Trupa pregătită de Valeria Scheiner şi Vranes Zoran se va bate pentru un loc în finală, sâmbătă de la ora 12.00, cu Agronomia Bucureşti, echipă care a câştigat în faţa orădenilor cu 56-50 la turneul semifinal. În cel de-al doilea joc, sâmbătă, de la ora 14.30, U BT Cluj va înfrunta BC Slam Bucureşti. De menţionat că bihorenii, în cadrul turneul semifinal, au fost învinşi categoric 76-53 de către U BT şi au câştigat la fel de clar 58-37 disputa cu BC Slam Bucureşti. Aşadar un adversar de calibru mediu care, cu ajutorul susţinerii din tribune, poate fi învins de către formaţia bihoreană care astfel ar ajunge în finală, un meci care se va disputa cu trofeul pe masă.

Învinsele din semifinale vor juca în finala mică, duminică de la ora 12.00, urmând ca finala Campionatului Naţional U18 să debuteze la ora 14.30, în aceeaşi zi. Festivitatea de premiere, care va include decernarea medaliilor precum şi premierile individuale, va debuta la ora 16.30.