Stadion: Poieni de Jos

Spectatori: 159

Marcatori: I. Ciuciu 65, D. Tirla 73, R. Buz 84 / I. Oncică 2, A. Raț 90+3

Cartonașe galbene: Diniș, Degău (2), Boroș, Ciuciu, Pirtea / Bila, Oncică, Ban

Cartonaș roșu: Cătălin Degău 90+2, cumul de cartonașe galbene

Zorile: Dan (90+1 Halasz) – Miklo, Buz, C. Degău, Boroș, Dagău (83 Bălan), Tirla, Pirtea, G. Popa (46 R. Popa), Ciuciu, Diniș.

Antrenor: Remus Indrei.

CSO: Ștef (46 Negrea) – Pădurean, Bila, Chiș, Gruie, Oncică (70 Raț), L. Junc, G. Bogdan, Ban (86 Laza), Grosu (70 Isai), M. Junc (10 Prața).

Antrenori: Voicu Popa și Sandu Balaj.

Arbitri: Valentin Zah, la centru – Andrei Laza și Diana Ilie, asistenți.

Observator AJF: Marcel Pirtea.

Disputat în cadrul Cupei României, faza județeană, meciul dintre vecinele Zorile Buntești și CSO Ștei a avut toate ingredientele care caracterizează competiția KO, unul jucat cu mare ambiție, pe alocuri chiar foarte dur, în care contactele au fost fără menajamente.

Marea rivalitate dintre cele două vecine, din punct de vedere geografic, care activează în campionate diferite, nu a fost dezmințită în această partidă, ci, din contră, confirmată din plin, deoarece au sărit foarte multe „scântei” în timpul jocului, unul foarte dur, totuși, cu gazdele în prim plan, în care câteva cartonașe galbene puteau să aibă culoarea roșie, și implicit „rărirea” câtorva jucători de pe teren. Apropo, de teren, suprafața de joc a fost una foarte tare, lipsită de iarbă datorită căldurii excesive din această perioadă a anului, una aproape insuportabilă. Meciul a început cum nu se poate mai bine pentru oaspeți care au deschis scorul, 0-1, foarte repede prin I. Oncică (2) profitând de greșeala portarului Dan, care după aceea a dovedit multă siguranță între buturi. Grosu (19) putea schimba cursul jocului, dar mingea excelent „tăiată” din marginea careului mare a fost respinsă de pe linia porții de G. Popa, care a salvat un gol gata făcut. L. Junc (33) a reușit o „torpilă” de zile mari însă Dan a fost la post, ca și la lovitura liberă excecutată cu mult efect de A. Grosu (43), în timp ce oaspeții au avut câteva tentative, „subțiri”, de a amenința poarta șteienilor prin R. Buz (27) și Boroș (37). După ce L. Junc (56) a șutat formidabil de la aproximativ 20 de metri, „ghiuleaua” fiind  greu respinsă de Dan, bunteștenii au „întors” pur și simplu „fața” partidei printr-o dăruire formidabilă, iar insistența lor a făcut ca egalarea, 1-1, să survină în urma unei faze lucrată cu multă măiestrie de Iosif Ciuciu (65), dar și să treacă în avantaj, 2-1, prin reușita talentatului Daniel Tirla (73). La faza acestui gol oaspeții au reclamat, pe bună dreptate, un fault în atac, nesancționat însă. Degringolada din tabăra oaspeților a fost sancționată de Răzvan Buz (84) care a înscris, 3-1, cu o lovitură de cap, el nefiind supravegheat în marginea careului mic. Șteienii au redus, târziu, din handicap, 3-2, în urma unei lovituri libere executată de Alexnadru Raț (90+3) după ce gazdele erau în inferioritate numerică în urma eliminării lui Cătălin Degău (90+2), care ar fi trebuit să facă duș la vestiare mult mai devreme în urma faulturilor succesive. Una dintre victimile sale a fost golgheterul șteienilor, Mario Junc (10), care a părăsit devreme terenul fiind accidentat destul de grav. De fapt forța ofensivă a oaspeților a avut foarte mult de suferit după ce M. Junc a fost înlocuit. Șteienii vor debuta în cadrul campionatului, în Liga a IV-a, duminică, 24 august, ora 18.00, la Avram Iancu, în compania echipei locale, Victoria, în timp ce debutul echipei Zorile Buntești, în Liga a V-a, va avea loc duminică, 1 septembrie, ora 17.00, la Aștileu, în compania formației gazdă, CS Inter.