Dijon, Franţa Carte de vizită : studentă Erasmus din ROMÂNIA, venită la studii pe o perioadă de patru luni Încă o săptămână a trecut, în care am avut şi examene, alte zile tăiate din calendar. Te simţi ca în armată cu AMR-ul (au mai ramas X zile) care se împuţinează invers proporţional cu dorul de casă. Simţi că vrei să te întorci în ţară la tot ce îţi e drag acolo. Dar e trist că nu ştii la ce te întorci până la urmă. Acelaşi sistem pe care l-ai urât înainte să mergi în străinătate, aceeaşi facultate cu pereţi scorojiţi şi amfiteatre prost încălzite, aceeaşi senzaţie de nemulţumire faţă de tine însuţi şi de restul lumii. E chiar deprimant să nu-ţi găseşti nicăieri locul. Noroc cu sărbătorile care se apropie şi care-ţi temperează într-o oarecare măsură gândurile încărcate de plumb. Viaţa în campus îşi încetineşte ritmul. Ultimele petreceri de rămas bun pentru cei care se întorc definitiv în ţările lor te cufundă şi mai mult în regrete. Pe 13 decembrie majoritatea românilor se întorc acasă să ia o gură de aer românesc şi de mâncare tradiţională. Sarmale, fripturi, cozonaci, vin bun, colinde şi parcă începi să vezi totul altfel. Şi se mai zice că fericirea nu trece prin stomac! La Dijon, încă de la începutul lunii decembrie, totul e îmbrăcat în haine de sărbătoare. Brazi împodobiţi pe stradă, în universitate, în cămin, în supermarket. Ghirlande atârnate, beculeţe colorate aprinse, căsuţe de lemn în centrul oraşului cu vin cald şi ciocolată de casă, cu bomboane de pom şi globuri de vânzare. Şi când te laşi purtat de vis şi vrei să intri cu totul în starea de sărbătoare, să ciocneşti un pahar cu vin şi să mănânci o bucată de ciocolată, orice poftă îţi trece când îţi arunci ochii la preţuri. O sută de grame de ciocolată costă 5 euro, o sută de mililitri de vin fiert - 6 euro. Probabil că în euro nu pare o sumă exorbitantă, dar când transformi în bani româneşti te gândeşti de două ori înainte să faci un astfel de pas... extravagant. Până la urmă, te amăgeşti ca şi vulpea din fabulă cu strugurii prea acri şi asculţi doar colindele care răsună de peste tot. Marile atracţii din această periodă sunt marşurile de Crăciun din centrul oraşului, organizate într-un mod senzaţional, cu grupuri corale extraordinare. Poate şi marile reduceri de preţuri la electrocasnice îţi înfrumuseţează viaţa, asta dacă te ţine buzunarul. După ce ai obosit să asculţi colinde şi să priveşti cu nesaţ la toate produsele culinare expuse pe care nu îţi permiţi să le cumperi, îţi îndrepţi paşii spre cel mai apropiat club. Sau mai degrabă spre cel mai ieftin. Ajuns acolo, te pierzi în peisaj şi te ţii departe de bar, ca să mai economiseşti ceva bani. Miercurea e seară de salsa şi numai bine poţi să-ţi afişezi sângele latin prin dans dezlănţuit. Într-un astfel de club, îţi prieşte ca român, pentru că vezi toate naţiile, toate culorile şi mai ales toate vârstele. Dacă iniţial rămâi perplex când vezi un domn la 60 de ani dansând salsa şi încă al naibii de bine, mai apoi te gândeşti că aşa ar fi normal să fie peste tot în lume. Adică trecerea anilor nu ar trebui să reprezinte un impediment în a continua să faci ceea ce îţi place, atâta timp cât încă mai poţi. Şi apoi frica de penibil şi ridicol e mai bine să o laşi acasă pentru că majoritatea celor tineri îi privesc cu admiraţie pe cei mai în vârstă, care au curajul să-şi trăiască viaţa. Până data viitoare, încerc să intru în atmosfera sărbătorilor şi să vă ţin la curent cu noutăţile!